Mulți români au decis că cel mai bine ar fi să își planteze proprii cartofi în curte, însă nu toți știu și la ce distanță trebuie plantați aceștia pentru ca roadele să dea cât mai repede și mai bine. În ceele ce urmează, o să îți spunem care este perioada ideală de plantare și ce trebuie să știi dacă vrei să ai o recoltă mulțumitoare.
Orice grădinar trebuie să știe câteva trucuri pentru ca recolta de cartofi să fie ca la carte. Primul lucru pe care trebuie să îl cunoști este că plantarea cartofilor se face primăvara, cel mai bine între 20 martie și 15 aprilie. Totuși, în funcție de zona în care locuiești, plantarea ar trebui făcută cu aproximativ 2-3 săptămâni după ultimul val de vreme rece, cânt temperatura solului este de 10 grade Celsius.
În cazul în care nu ai preconizat corect sau vremea îți joacă feste, iar temperatura solului scade sub -3 grade Celsius, plantația va muri, vorbind atât despre verdeața de la suprafață, cât și despre tuberculii din pământ. Te poți asigura că plantația nu îți este pusă în pericol dacă măsori temperatura solului. Dacă ești fan al metodelor din bătrâni, poți planta cartofii atunci când înfloresc cireșii.
În ceea ce privește adâncimea la care se plantează cartofii, aceasta nu trebuie să depășească 20 de cm , iar distanța dintre plantele de pe același rând trebuie să fie de 30-35 de cm. De asemenea, distanța dintre rânduri trebuie să fie de 50 de cm, pentru a le oferi posibilitatea plantelor de a se dezvolta în mod corect.
Și alegerea tuberculilor este importantă. Aceștia nu trebuie să aibă un diametru mai mare de 4 cm. Dacă, însă, sunt mai mari de atât, îi poți tăia pe jumătate. Plantarea propriu zisă se poate face manual, cu ajutorul unei sape, în fiecare cuib fiind plantați 1-2 tuberculi de cartofi. Pregătirea tuberculilor se face cu aproximativ două săptămâni înainte. Îi poți muta într-o cameră luminoasă, unde temperatura este de circa 15-17 grade și lăsa pentru germinare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Atenție sporită trebuie să ai și în ceea ce privește suprafața de teren pe care o alegi pentru plantarea cartofilor. Platele nu se vor dezvolta în zone joase, unde apa stagnează timp îndelungat. Este bine să pui la dispoziția plantelor o zonă în care beneficiază de foarte multă lumină.
Dacă ai respectat toți pașii, ai putea să aduni recolta plantată în martie începând cu luna iunie. Cartofii se scot din pământ cu o sapă sau o cazma, iar după recoltare se depozitează într-un loc întunecat și aerisit, ferit de umezeală.