Cum speli corect fructele și legumele pentru a elimina pesticidele
A venit sezonul în care ne schimbăm complet dieta și adoptăm una bazată pe cât mai multe fructe și legume. Sunt unele dintre cele mai sănătoase alimente, dar trebuie să fim foarte atenți înainte de a le consuma. Majoritatea sunt pline de pesticide, absolut nocive pentru sănătatea noastră, motivpentru care ar trebui să le spălăm cu mare atenție.
Cum spălăm fructele și legumele de pesticide
Fructele și legumele ar trebui să fie nelipsite din alimentația noastră, mai ales acum, când a venit sezonul cald și avem acces la o diversitate dintre acestea. Totuși, trebuie să fim foarte atenți, pentru că ele pot conține substanțe dăunătoare. Pesticidele sunt utilizate pentru a combate dăunătorii și boli care pot afecta culturile, dar uneori acestea pot rămâne pe suprafața fructelor și legumelor și ne afectează sănătatea.
Soluția este să le curățăm cu atenție și să ne asigurăm că nu rămân urme. Clătirea sub jetul de la robinet nu este suficientă în cazul unor substanțe tari, motiv pentru care ar trebui să apelăm la alte trucuri. Un inamic ideal ar fi oțetul, cunoscut deja pentru proprietățile sale de curățare.
În combinație cu apa, este mai mult decât perfect pentru spălarea fructelor și legumelor.
„Folosirea unei soluții cu oțet ajută la majoritatea acelor contaminanți. Este un mod sigur și eficient pentru a spăla fructele și legumele proaspete”, a spus celebrul bucătar Elena Terry.
Combinați o cană de apă cu o lingură de oțet de mere sau suc de lămâie și amestecați bine. Înmuiați produsele în această soluție timp de câteva minute, apoi clătiți-le cu apă curată.
Trucuri pentru curățarea fructelor și legumelor
În cazul fructelor și legumelor cu suprafețe mai dure cum ar fi merele, cartofii sau castraveții, puteți folosi o perie moale sau o lavetă curată pentru a freca ușor suprafața lor. Acest lucru va ajuta la îndepărtarea pesticidelor puternice, care s-au lipit de alimente.
Dacă sunteți foarte temători în ceea ce privește pesticidele sau aveți alergii puternice, puteți opta pentru fructele și legumele crescute bio, ceea ce reduce semnificativ riscul de contaminare. Cu toate acestea, chiar și produsele organice ar trebui să fie spălate înainte de consum pentru a elimina alte impurități.
După ce ați spălat și clătit fructele și legumele, este important să le uscați bine înainte de a le depozita sau consuma. Puteți folosi un prosop de bucătărie curat sau un șervețel de hârtie pentru a îndepărta excesul de apă de pe suprafața produselor. Dacă sunt ude, acestea se vor strica mult mai repede.