Concediile medicale pentru incapacitate temporară de muncă se vor acorda după reguli noi, începând de la 1 august, prin aplicarea unui ordin al ministrului sănătății şi al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Potrivit noilor reglementări ce vor intra în vigoare la 1 august, concediul medical pentru boli obușnuite va putea fi acordat în cel puțin două etape. În cazul în care acesta este acordat de medicul de familie, prima etapă nu poate depăși patru zile calendaristice cu încadrarea în limita maximă de 7 zile pentru fiecare episod de boală, respectiv 28 de zile pe an.
Însă, în cazul în care concediul medical este acordat de un medic specialist din ambulatoriu, prima etapă nu poate depăși o perioadă de 15 zile, cu încadrarea în limita maximă de 30/31 zile pe lună, respectiv 90 de zile pe an.
Atenție! În cazul în care prima etapă a concediului medical se încheie într-o zi nelucrătoare, certificatul poate fi eliberat în continuare în prima zi lucrătoare ce urmează, cu încadrarea în limitele maxime menţionate mai sus.
Noile reglementări ce vor fi aplicate de la 1 august mai arată că prin excepție, medicii curanți nu vor face un plan de urmărire a evoluţiei bolii în cazul eliberării certificatelor de concediu medical pentru unele boli speciale, cum ar fi boli cardiovasculare, SIDA, tuberculoză și neoplazii.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]La fel se va întâmpla și în cazulor unor urgenţe medico-chirurgicale, boli infectocontagioase din grupa A şi pentru boli infectocontagioase pentru care se impune măsura izolării, precum şi în cazul în care asiguratul este internat într-un spital.
Ordinul CNAS menține regula conform căreia în cazul în care la expirarea concediului medical acordat la ieşirea din spital, dacă starea de sănătate a unei persoane asigurate nu permite reluarea activităţii, acesta poate fi prelungit.
Prelungirea poate fi făcută de medicul de familie, pe baza scrisorii medicale eliberate de medicul curant din spital. Se mai pot acorda cel mult 7 zile calendaristice pentru aceeaşi afecţiune fără să fie nevoie de întocmirea unui plan de urmărire a evoluţiei bolii.
Totodată, noile reglementări arată că cei care merg în interes personal în zone în care există epidemie, risc epidemiologic sau biologic cu un agent înalt patogen, deşi aceste condiţii erau cunoscute la momentul plecării şi care, la întoarcerea în țară intră în concediu de carantină, ca să nu devină factori de risc pentru persoanele cu care vin în contact, vor primi indemnizaţie suportată din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate doar pentru o perioadă de cinci zile.
Mai mult, de la 1 august, persoanele asigurate au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copiilor cu afecţiuni grave în vârstă de până la 18 ani. Până la această dată, vârsta prevăzută era de până la 16 ani.
Concediile medicale pentru maternitate, îngrijirea copilului bolnav sau risc maternal pot fi acordate într-o singură etapă, fără a fi nevoie de întocmirea unui plan de urmărire a evoluţiei bolii.