Keo și Misty trăiesc cea mai frumoasă perioadă a vieții lor de când au devenit părinți, toată atenția lor fiind îndreptată către fiica lor, Arya. Deși Misty este cea care și-a pus cariera în plan secund, dedicându-se în exclusivitate creșterii celei mici, artistul este, la rândul său, un părinte cât se poate de implicat. Keo are o relație specială cu fetița lui, căreia îi citește zilnic poveşti în limba franceză.
Zilele trecute, pe când Misty avea parte de un moment al ei, Keo a mers împreună cu fiica lor, Arya, în parcul Herăstrău. Cei doi se distrau de minune împreună când au fost surprinși de fotoreporterii EGO.ro în timp ce căutau rățuște să le hrănească. Pentru că nu au găsit niciuna în drumul lor, tatăl și fiica au fost nevoiți să apeleze la alte activități.
Micuța își petrece aproape fiecare zi în spațiul de joacă alături unul sau de ambii părinți, astfel că știe deja fiecare loc unde se poate da în tobogane sau în leagăne. Chiar dacă vremea nu a fost cea mai plăcută, Keo și Arya s-au bucurat oricum de timpul petrecut împreună.
La un moment dat, artistul i-a cumpărat fiicei sale o vată de zahăr pe băț, iar în timpul în care micuța s-a bucurat de porția de dulce, Keo și-a tras răsuflarea pe o bancă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Deși pe rețelele sociale pot lăsa impresia că sunt tot timpul împreună (Misty, Keo și Arya), mama fetiței a mărturisit că fiica ei are momentele ei doar cu Keo, indiferent că sunt împreună în studioul lui de înregistrări, unde cântă și dansează împreună, sau că se uită la vreun film de desene animate.

„Avem grijă să avem parte și de activități separate, ceea ce este sănătos și firesc! Petrecem timp împreună în fiecare zi și acesta este avantajul de a lucra de acasă. Ne bucurăm să putem avea împreună zilnic cele 3 mese, spre exemplu.
Uneori poate nu avem masa de prânz împreună, în cazul în care Keo are vreun business lunch sau eu fac o ieșire cu Arya la mall sau în parc, unde luăm prânzul la un restaurant, fie cu prietena mea și fetița ei, fie cu mama mea, fie cu mama lui Keo.
Weekend-urile le petrecem și cu părinții noștri, la care mergem în vizită la masă, alteori ne vizitează ei, alteori luăm masa împreună la restaurant. Și tocmai pentru că avem parte zilnic de timp petrecut împreună toți trei, fiecare zi diferă puțin în funcție de ceea ce avem chef sau e necesar să facem“, a povestit Alexandra Pavel, alias Misty, pentru sursa citată.
„Keo are grijă să îi citească zilnic și în limba franceză, fac tot felul de joculețe de cuvinte, să fie cât mai distractiv și interesant pentru ea, să își poată forma urechea și în limba franceză, să îi fie mai ușor să o învețe atunci când și dacă își va dori“, a mai spus Misty.