Ne aflăm în Postul Crăciunului, iar în această perioadă mulți dintre români nu consumă preparate din carne, lactate sau ouă. Dacă te numeri și tu printre aceștia și ai poftă de ceva delicios, noi îți recomandăm două rețete inedite ce au la bază dovleac. Cu siguranță, musafirii tăi vor fi încântați de aceste preparate minunate.
Dovleacul este, fără dar și poate, vedeta anotimpului de toamnă. Cu siguranță, acesta îți amintește de copilărie și de serile lungi de toamnă târzie în care bunica ta reușea să te surprindă cu niște felii delicioase de dovleac copt.
Ei bine, noi îți vom prezenta în continuare două rețete gustoase ce au la bază dovleac. Ele pot fi servite atât de cei care țin post, cât și de către persoanele care doresc să se bucure de gustul acestuia. Sunt foarte ușor de preparat și extrem de delicioase.
Modul de preparare al acestei minunății culinare este foarte simplu. Pentru început vom curăța de coajă feliile de dovleac, pe care le spălăm și le tăiem în felii și mai micuțe.
Ulterior le vom așeza într-o tavă în felul următor. Mai întâi, vom pune un strat de dovleac, apoi un strat de orez. Precizăm că ultimul rând trebuie să fie obligatoriu cu orez.
Mai departe, într-o tigaie punem uleiul la încins, după care adăugăm ceapa și o călim timp de câteva minute sau până devine sticloasă. Adăugăm acum deasupra în tavă.
Presărăm zahărul și sarea, adăugăm apă cât să acopere ingredientele și introducem la cuptor. Friptura de dovleac merge de minune cu murături sau ca și garnitură la varza calită. Spor la treabă și poftă bună!
Pentru început vom tăia dovleacul în două. Apoi, jumătate îl vom tăia în șase 6 felii aproximativ egale. Așa cumați observat, dovleacul nu trebuie curățat de coajă. În continuare, dăm la o parte semințele și filamentele. Așezăm feliile de dovleac într-o tavă și pe jumătate din ele presărăm zahăr brun amestecat cu scorțișoară.
Pe restul le lăsăm simple. Introducem tava în cuptorul preîncălzit la o temperatură de 200 de grade Celsius. De asemenea, vom avea grijă să avem setată funcția sus-jos și ventilație. Lăsăm feliile de dovleac să se coacă timp de aproximativ 40 de minute.
Timpul de coacere poate varia în funcție de grosimea feliilor. Vom înțepa dovleacul cu o furculiță pentru a ne asigura că este gata. Miezul trebuie să fie moale și cremos. Putem consuma feliile de dovleac atât calde, cât și reci. Bucură-te de gustul dovleacului copt alături de cei dragi. Spor la treabă și poftă bună!