Cum se face cafeaua la ibric. Secretul ca să iasă cremoasă și aromată

19 06. 2023, 19:17

Cafeaua este cu siguranță una dintre cele mai consumate băuturi la nivel mondial. Cel mai probabil, mulți oameni se bazează pe aparatul de cafea în fiecare dimineață. Cu toate acestea, există și persoane care nu au un espressor de cafea sau pur și simplu preferă cafeaua la ibric. Dacă și tu te afli printre aceștia din urmă, în continuare poți afla cum se face cafeaua la ibric. Iată câteva sfaturi pentru o cafea delicioasă.

Cum se face cafeaua la ibric. Oamenii o consumă de secole

În caz că nu știați, oamenii beau cafea de sute de ani. Băutura a ajuns în Orientul Mijlociu în secolul al XVI-lea. Primul magazin de cafea a fost deschis în Constantinopol, în anul 1475, iar prima cafenea în Damasc în 1530. Ulterior, prin schimburi comerciale, celebra băutură s-a răspândit și în alte colțuri ale lumii.

Prin jurul anului 1600, cafeaua a fost acceptată la scară largă și în Europa, după ce Papa Clement al VIII-lea a numit-o „băutură creștină”. Evident, în acele vremuri nu existau aparate de cafea, așa că oamenii își preparau băutura în alte moduri, în vase cu apă fierbinte.

În zilele noastre, din comoditate sau din diferite alte motive, mulți oameni își fac cafeaua la espressor, însă minunata băutură se poate prepara și la ibric. În acest context, noi vă vom spune în rândurile care urmează cum se face cafeaua la ibric.

Cum alegem cafeaua potrivită

Înainte de a afla cum se face cafeaua la ibric, trebuie să știm cum alegem cafeaua potrivită. Dacă vrei să prepari o cafea aromată și delicioasă, alege boabe prăjite cât mai recent. Asta deoarece cafeaua prăjită recent își păstrează mai bine aromele. Recomandat este să folosim o boabe de cafea mai puțin prăjite.

Cum se macină cafeaua? Pentru o cafea la ibric perfectă, boabele trebuie să fie măcinate cât mai fin. Putem face acest lucru folosind o râșniță electrică.

Cum se face cafeaua la ibric

Pentru fiecare ceașcă de cafea vom folosi aproximativ 150 ml de apă și 2 lingurițe de cafea măcinată. Așadar, într-un ibric turnăm apa rece, măsurând cu ceașca cantitatea dorită. Punem apoi ibricul pe foc și lăsăm până când apa ajunge la o temperatură de circa 90 de grade Celsius (aproape să dea în clocot).

Stingem focul, adăugăm cafeaua măcinată și amestecăm până se omogenizează. Dacă doriți, puteți pune și zahărul în acest moment. Dacă nu, zahărul poate fi adăugat și după preparare. Totuși, este importantă să adăugăm cafeaua când apa este fierbinte și nu înainte.

Trucuri și sfaturi utile pentru o cafea la ibric excelentă

Cafeaua nu trebuie să dea în clocot, pentru că astfel își va pierde aromele. După ce am făcut toate aceste lucruri, luăm ibricul de pe aragaz și lăsăm cafeaua să se „odihnească” vreme de 1 minut. Dacă nu vrei să rămână prea mult zaț pe fundul ceștii, poți strecura cafeaua cu o strecurătoare fină.

Există și alte metode de preparare a cafelei la ibric, iar fiecare dintre acestea vine cu particularitățile ei. Tocmai de aceea, nu putem spune cu exactitate care metodă este este mai bună. Totul se rezumă la preferințele fiecăruia dintre noi.

Cum se face cafeaua la ibric. Sfaturi și trucuri utile pentru o cafea aromată

De ce să consumi cafea preparată la ibric

Printre multe altele, cafeaua la ibric are un gust deosebit și o aromă extraordinară. Totuși, acestea nu sunt singurele beneficii ale consumului de cafea la ibric. Preparată în acest fel, băutura aduce organismului mai multe substanțe care ajută la prevenirea unor afecțiuni și ne oferă un plus de energie.

În plus, datorită conținutului ridicat de cofeină, cafeaua la ibric sporește abilitățile perceptive și fizice ale organismului. De asemenea, ne ajută să ne concentrăm mai bine și crește puterea de memorare și scade senzația de oboseală și somnolență.