Cum se distrează Inna și Deliric în mijlocul Bucureștiului, în miezul zilei. Toți trecătorii au putut să-i vadă (Foto exclusiv)

16 08. 2021, 13:32

Inna și Deliric au dat în mintea copiilor. Cel puțin asta reiese din ultimele imagini surprinse de paparazzi Impact – Playtech cu cei doi artiști, spre deliciul trecătorilor. Au crezut că nu văd bine în miezul zilei. Așa se distrează cele două vedete în mijlocul Capitalei. Te-ai fi așteptat să-i vezi în această ipostază amuzantă?

Inna și Deliric s-au distrat în miezul zilei

Inna și Deliric au o relație frumoasă, în ciuda șanselor puține acordate de răutăcioși. Mai nimeni nu a crezut în povestea lor de dragoste, dar iată că cei doi cântăreți se completează perfect. Merg împreună în vacanțe, compun piese și, cel mai important, știu să se distreze de mama focului atunci când au puțin timp liber. Deși amândoi sunt discreți în privința vieții personale, ultimele imagini cu ei demonstrează cât de bine se înțeleg.

Paparazzi Playtech Impact i-au surprins recent pe cele două vedete pe străzile din Capitală. Inna și Deliric au lăsat inhibițiile deoparte și au dat în mintea copiilor. S-au suit amândoi pe o singură trotinetă și au pornit la plimbare prin București.

Atât faimoasa artistă, cât și partenerul acesteia erau îmbrăcați lejer, în ținute de vară. Inna a optat pentru o ținută sport, neagră, iar în picioare a purtat o pereche de adidași cu platformă viu colorată. Pe de altă parte, Deliric și-a asortat short-ul albastru cu rucsacul din spate. pe tot parcursul cursei nebunețti pe străzile din București, cuplul de îndrăgostiți s-a amuzat copios.

Artistul a devenit milionar după o glumă

Răzvan Eremia, alias Deliric, a dat lovitura în afaceri, după o glumă legată de celebrul porc de Crăciun. Iubitul Innei deține un brand foarte iubit de către tinerii români. În anul 20017, avea o cifră de afaceri de aproximativ 600.000 de euro, dublu față de 2016. La finele lui 2018, vânzările s-au dublat, iar cifra sărea de un milion de euro.

În ceea ce privește viața personală, Deliric a mărturist mai demult că prețuiește familia. Deși este cunoscut de foarte multă lume, artistul are un cerc restrâns de prieteni. Nu este genul de persoană care işi schimbă de la an la an prietenii.

„Preţuiesc familia, sunt un tip care alege să petreacă cât mai mult timp cu familia. Am un cerc de prieteni restrâns, deşi cunosc foarte multă lume. Sunt un om deschis, comunic cu lumea, mă simt bine, dar am încercat să menţin nişte relaţii strânse cu oameni pe care îi cunosc demult şi să construim peste chestia asta. Nu sunt genul care işi schimbă de la an la an prietenii şi cercul de oameni cu care face treaba.”, a precizat Răzvan Eremia aka Deliric.