Pentru a scăpa de insecte nu trebuie să apelați la metode costisitoare, puteți utiliza și produse naturale hand-made. Acestea sunt foarte utile pentru a ține dăunătorii departe, iar bicarbonatul de sodiu este unul din ele.
Bicarbonatul de sodiu este renumit pentru uimitoarele lui avantaje. De astfel este și unul dintre ingredientele multifuncționale, care nu trebuie să lipsească din gospodăria dumneavoastră. Acesta este utilizat mai ales pentru îngrijirea personală, cât și pentru igiena locuinței. Formula sa NaHCO3, este foarte cunoscută pentru industria alimentară și în cea a soluțiilor de curățenie.
De astfel, acesta ajută și la combaterea dăunătorilor. Pentru a scăpa de gândacii de bucătărie, sau de insecte care pătrund în casa dumneavoastră, este necesar să folosiți un pic de bicarbonat și zahăr. Aceste două alimente se amestecă prin adăugarea lor în părți egale, iar apoi se pun în colțurile camerelor. Gândacii se vor hrăni cu respectivul amestec și vor muri. Bicarbonatul de sodiu interacționează cu acidul din stomacul lor, producând decesul.

Dacă vreți o metodă mai puțin nocivă pentru gândaci, puteți utiliza frunzele de dafin. Acest aliment este foarte ieftin. Așadar, pentru a putea elimina gândacii definitiv din casă, este nevoie doar să împrăștiați pulbere din frunzele de dafin. Prin acest proces, gândacii vor simți mirosul și se vor muta din locuință.
Totodată, acidul boric este și el foarte util. Nu este nevoie decât să amestecați 2 litri de apă fiartă cu 450 de grame de acid boric, dar și 11 grame de zahăr. După ce ați terminat de preparat soluția, lăsați-o să se răcească. Faceți rost de sticluțe mici, în care adăugați soluția. Acoperiți sticlele respective cu dopuri de vată. După ce finalizați tot acest proces, ele se pun sub frigider, chiuvetă sau în alte locuri pe unde gândacii își fac apariția.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]