Temperaturile au început să scadă și mulți români au început să dea drumul la centralele termice, de asemenea noua ordonanță vine cu o scădere a plafonului pentru compensarea la energie electrică. În această situație și după mai multe apeluri la economisire a energiei, unele mai inspirate ca altele, românii simt că li se cere un sactificiu care ar însemna renunțarea la confortul în propria locuință sau la locul de muncă. Președintele Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, a explicat în cadrul Interviurilor Impact.ro ce măsuri am putea lua pentru a reduce risipa dar a ne păstra stilul de viață și obiceiurile de consum necesare nevoilor noastre.
Românii, mai ales cei care au trăit restricțiile din perioada regimului comunist s-au revoltat atunci când autoritățile au început să recomande diminuarea consumului de energie. Amintirea apartamentelor fără căldură sau lumină, a frigului din școli, este încă prezentă în mentalul colectiv. De asemenea, faptul că rețeaua de termoficare din multe orașe din România nu face față temperaturilor scăzute face ca agentul termic să nu fi fost livrat la parametri optimi nici în iernile trecute. Pentru multe persoane economisirea energiei nu este un discurs acceptat, dar problema vine din faptul că investițiile în acest domeniu au întârziat să apară timp de zeci de ani.
„S-a făcut o confuzie între eficiența energetică și reducerea consumului, practic chiar în ținte pe care ni le-am luat în raport cu UE, ținte care vizau reducerea consumului, noi ne-am ‘bucurat’, cu ghilimele de rigoare, că s-au închis întreprinderi, că s-au închis fabrici. Am raportat cu foarte mare mândrie că ne-am atins țintele. Dar de fapt nu ne-am atins ținte de eficiență energetică, ne-am atins niște ținte care ne-au scos din infringement dar în nici un caz nu a fost eficiență energetică. Eficiență energetică nu înseamnă să închizi întreprinderi, să stai în frig.” spune Dumitru Chisăliță.
Specialistul spune că închiderea totală a producției nu este o soluție, ci investiția în sisteme de reducere a risipei de energie, fără acest element soluția la care se ajunge inevitabil este închiderea tuturor afacerilor sau a companiilor care depind de energie în procesul de producție.
Multe din deprinderile pe care le-am cultivat în timp la nivel de comportament ar putea fi schimbate. Cheia pentru reducerea risipei la nivel individual râmâne informarea. Pentru a avea un confort termic în propria locuință trebuie să analizăm ce am putea schimba, izolare, consumul electrocasnicelor pe care le folosim, obiceiul de a aerisi la ore nepotrivite, etc. Nu trebuie însă să ne panicăm dacă locuința noastră nu se încălzește la fel de bine la aceeași temperatură ca altele, trebuie să găsim sursa pierderilor de energie, spune Dumitru Chisăliță.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„În același timp la nivel individual, gândiți-vă că eficiența energetică înseamnă să îmi păstrez eu o temperatură la care mă simt confortabil, ori această temperatură depinde de fiecare om. Contează foarte mult tipul clădirii, una cu pereți calzi presupune o temperatură, una cu pereți reci presupune altă temperatură. Într-o clădire în care umiditatea are un anumit nivel la fel și temperatura trebuie să fie la un anumit nivel.
Ce înseamnă de fapt încălzirea unei locuințe? Eu vin cu un aport termic, astfel încât să compensez pierderile de căldură. Dacă am o clădire foarte izolată am nevoie de un aport mai mic. Eficiența nu înseamnă că eu trebuie să stau la 19 grade cu trei haine pe mine, sau o plapumă și să tremur de frig. Nu trebuie să ajungem nici la cealaltă extremă, să stau la 26 de grade cu geamul deschis. Trebuie să evit risipa.” spune specialistul.
Întregul interviu mai jos
Asociația Energia Inteligentă în cadrul căreia își desfășoară activitatea SAMER propune o serie de măsuri și acțiuni sub formă de recomandări pentru reducerea consumurilor și costurilor energetice, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și creșterea securității energetice la nivel local și național:
Clădiri publice
În regim de vară (sezon cald):
În regim de iarnă (sezon rece):
Iluminat public stradal
Prin aplicarea măsurilor recomandate mai sus se va atinge ținta de 15% reducere consum energetic la nivelul obiectivelor publice ale localității, fapt care va atrage reducerea imediată și a costurilor energetice, precum și a emisiilor de gaze cu efect de seră. Managerul Energetic va urmări lunar evoluția consumurilor de energie și rezultatele obținute, care vor fi raportate către decidenții din Primărie recomandă Președintele SAMER, Dr. Ing. Andrei Ceclan.