Mulți au fost nevoiți să schimbe data nunții, ținând cont că pandemia le-a adus foarte multe probleme mirilor. Evenimentele care promiteau cândva voie bună și multă iubire au cunoscut o nouă normalitate, plină de reguli. Gusturile românilor s-au schimbat în 2022 atunci când vine vorba de aceste ocazii importante.
Românii s-au îndreptat și către nunți organizate iarna, fără a mai ține cont de tradițiile din alți ani, în care acest gen de evenimente aveau loc doar vara. De asemenea, mulți au scăzut numărul de invitați. În zilele noastre, nunțile ajung mai degrabă la un număr de sub 150 de persoane.
„Au fost mai multe cereri pentru perioada noiembrie-februarie față de alți ani. Marea majoritate, cam 90%, vor nunți cam până în 150 de persoane. Există clienți de două feluri dintre cei care vor să lucreze cu un organizator de astfel de evenimente: cei care au nunți foarte mari și își dau seama că nu se pot descurca singuri sau cei care își doresc un fel de boutique wedding. Aceștia din urmă își doresc nunți până în 150 de persoane, vor să aibă un om alături de ei care să le ofere ajutor, un furnizor de calitate, dar își doresc și o nuntă atipică”, ne-a explicat Adriana Petre, wedding planner.
Cereri există pentru nunți, chiar mai multe față de anul trecut. Totuși, persoanele care vor să își unească destinele au început să se gândească la ce își doresc cu adevărat. Mulți au abordat un tip de eveniment mai restrâns, ținând cont de problemele invitaților care se află peste hotare.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Lucrez cu multe locații din București, în continuare sălile de evenimente mari au parte de clienți. Clar, există mai multe cereri față de anul trecut. Cu siguranță, poate a scăzut numărul de invitați la nunți. O parte din cei care au vrut să își unească destinele în 2020 sau 2021 nu au putut pentru că nu era totul clar, inițial voiau nunți mai mari, dar acum s-au decis asupra nunților mai mici. Nu este vorba neapărat de numărul de persoane și de aprobările de la stat, ci de faptul că au mulți prieteni care sunt în afara țării, s-au gândit că ar putea să călătorească mai greu. Pandemia i-a făcut pe oameni să aibă parte de revelații, și-au dat seama că poate își doresc nunți mai mici, unde doar apropiații să participe”, a explicat Adriana Petre.
Adriana Petre a punctat că mulți miri au decis să recurgă doar la o oră de consultanță cu un organizator de nunți. Astfel, dacă nu își doresc o persoană care să le fie alături pe toată durata evenimentului, ei pot să își dea seama de ce își doresc:
„Eu recomand ca oamenii să își facă nunta pe care și-o doresc, gusturile nu se discută. Recomandarea mea este să discute cu specialiști pentru a vedea ce fel de eveniment își doresc, la ce buget se ajunge, care sunt implicațiile unei nunți mici sau a unei nunți mari. Pot să recurgă la doar o oră de consultanță cu un organizator, nu este neapărat obligatoriu să aibă o persoană care să le fie alături de la început până la final. Se întâmplă de multe ori să își dorească așa ceva”.
De asemenea, Adriana Petre consideră că sectorul care se ocupă cu evenimentele de orice fel, printre care nunți, concerte și multe altele, nu poate să mai reziste încă un an. Aceasta a mărturisit că există numeroase soluții pentru ca persoanele să se bucure din nou de ceremonii speciale.
„Eu simt că trebuie să recurgem la un normal de acum, nu să ne întoarcem la normalul din 2019. Toată lumea zice că ar trebui să se întoarcă lucrurile așa cum erau în 2019, dar nu se poate. Am trecut printr-o pandemie, doar că deja avem un vaccin, avem câțiva ani în spate în care s-au făcut evenimente cu anumite restricții, putem testa oamenii. Sectorul de evenimente de orice fel, printre care concertele, conferințele, nunțile, nu are cum să mai reziste încă un an. Trebuie să găsim soluții pentru ca după Paște să începem evenimentele de orice fel, avem vaccin, ne putem testa. Este nevoie de acest lucru pentru sectoarele cu probleme financiare, dar și pentru oameni, ei au nevoie de socializare. Trebuie să ne organizăm și să deschidem sezonul din timp”, a explicat Adriana Petre.
Anul 2020 a schimbat total normalitatea pe care o cunoșteam. Adriana Petre nu a putut să organizeze nunți, astfel că a discutat cu persoanele care au apelat la ea pentru ajutor. Toate evenimentele care aveau loc în anul respectiv au fost, ulterior, mutate:
„În 2020 nu am făcut o nuntă fizică, le-am mutat pe toate în prima săptămână în care a izbucnit pandemia. Mirii mei au avut încredere în mine, au făcut acest lucru la început. Cei care au venit mai târziu au descoperit că au crescut prețurile, dar nici furnizorii nu puteau să piardă un an atunci când vine vorba despre afaceri. Mulți clienți au pierdut bani deși nu ar fi trebuit sau mulți furnizori au dat avansul înapoi, chiar dacă nu ar fi trebuit”.
Bineînțeles, probleme există și pentru persoanele care dețin săli de evenimente. Prețurile pentru facturi au crescut, iar angajații au plecat, fiind căutați alți oameni. Aceștia nu au putut să activeze în respectivul sector o lungă perioadă de timp:
„Absolut totul a crescut atunci când vine vorba de prețuri, aceasta este o consecință a pandemiei. Cheltuielile s-au triplat. Nu au mai rămas aceiași angajați, timp de doi ani de zile și-au căutat alte locuri de muncă, acum persoanele care dețin săli caută oameni pentru angajări. Sunt implicații foarte mari. Eu sunt destul de pragmatică. A trecut un virus peste toată lumea, clar aceasta este cea mai mare problemă. Totuși, dacă noi putem preveni și ne putem organiza, dacă avem soluții, ele trebuie să fie aplicate”.
Persoanele care vor să își organizeze nunta în 2022 au început să caute locații care se află în jurul orașelor mari. Motivul? Majoritatea își doresc să aibă parte de un spațiu verde atunci când vine vorba de nuntă.
„Până în 150 de persoane, aproximativ. Cei mai mulți vor locații în jurul orașelor mari pentru a scăpa de aglomerație, dar și pentru a găsi locații care au spații verzi, grădină sau vedere la un lac. Este frumos să faci o primire afară. Ne gândim și la perspectiva pandemiei, așa mulți invitați pot să stea afară. Mulți vor să organizeze nunta doar afară, însă eu le recomand să găsim variante care au și o sală înauntru, vremea din România nu este chiar așa de prietenoasă. În orice lună ne putem confrunta cu ploi”, a transmis Adriana Petre.
Deși nu au avut loc nunți în 2020, Adriana Petre a dezvoltat un curs online pentru miri. Astfel, mulți puteau să își dea seama de cum vor să își organizeze nunta. Mai mult, majoritatea aveau parte de ajutor pentru a amâna evenimentul dacă se punea problema:
„În 2020 nu am făcut nunți, dar am dezvoltat un curs online pentru mirii din toată țara care are legătură cu organizarea unei nunți fără stres. A avut un succes foarte mare, vorbeam și despre cum ar trebui organizată, dar și despre poate să fie evenimentul mutat, dacă este cazul”.
Adriana Petre ne-a oferit și un preț estimativ pentru o nuntă. Bineînțeles, mirii pot să ofere mai mulți sau mai puțini bani, în funcție de buget și preferințe.
„Prețul total este în funcție de stilul dorit, de numărul de persoane, bugetul lor, dacă vor formație sau dj (pot fi diferențe de 4000-7000 euro între cele două variante), bugetul pentru decoruri florale, etc. Dar, ca să putem pleca de la o sumă totuși, pentru o nuntă în Bucuresti sau în jurul Bucureștiului, meniul de mâncare și băutură pentru aproximativ 100 de persoane, doar cu Dj, echipă de fotografi și videografi și decoruri florale, o nuntă poate ajunge, în medie în 2022, la 14,900 euro. Sumele de mai sus iau în calcul furnizorii cu un raport calitate-preț foarte bun. Asta nu înseamnă că nu se pot face nunți cu mai puțin de atât și cu siguranță se pot face și cu buget mai mare. Este important pentru miri să înțeleagă ce lucruri intră în bugetul de nuntă și care „cheltuieli” le revin doar lor, cu ce cheltuieli este bine să înceapă mai întâi și la care să fie dispuși să mai ajusteze dacă este cazul pe parcurs”, a concluzionat Adriana Petre.