Cum recunoşti în magazine un şorici de calitate. Detaliul la care trebuie să fii foarte atent

Iancu Andreea 08.12.2021, 17:05
Cum recunoşti în magazine un şorici de calitate. Detaliul la care trebuie să fii foarte atent

Șoriciul reprezintă pentru mulți unul dintre aperitivele cele mai apreciate de pe masa de Crăciun. Și cum majoritatea se aprovizionează de la supermarket cu astfel de delicatese culinare, este important să știi cum recunoști un șorici de calitate, în magazine. Un detaliu extrem de simplu trebuie observat pentru a putea să așezi pe masa de Sărbători un produs de calitate.

Modul prin care recunoști un șorici de calitate în magazine

Chiar dacă părinții și bunicii noștri au reușit să se bucure de produse alimentare tradiționale, cel mai adesea procurate de la țară, acum porcul de Crăciun se cumpără de la supermarket. Acest lucru schimbă puțin calitatea produselor, care sunt obținute în mod industrial. De aceea, de exemplu, dacă îți dorești un șorici de calitate pe care să îl savurezi alături de familie, trebuie să știi cum îl recunoști pe rafturile din magazine. Șoriciul din comerț este adesea trecut printr-un proces chimic care îl transformă din punct de vedere vizual, însă nu și al gustului.

Produsul, vândut drept tradițional, costă între 30 și 80 de lei per kilogram. Cumpărătorii consideră că este destul de scump, însă puțini știu că este, de fapt, departe de a fi un șorici autentic. Pentru a vinde marfa, șoriciul industrial este pus în acid lactic astfel încât să se frăgezească, în cazul în care nu este opărit. Ulterior, el este prăjit și lăsat în saramură. Dacă îți dorești să recunoști un șorici tradițional, trebuie să știi că acesta are o textură moale, care tremură. Șoriciul este în mod obișnuit pârlit cu paie, frecat cu sare și apă rece, având totodată și un preț mai ridicat.

Un șorici real este cel pârlit cu foc de paie sau cu foc de lemn. Acest lucru se întâmplă în mod normal doar în fermele mici sau gospodării. Se mai practică extrudarea șoriciului ceea ce este cu totul și cu totul altă metoda care face ca șoriciul să fie mai pufos, îi crește volumul, a explicat Ioan Ladoși, președintele asociației crescătorilor de porci, la Kanal D.

Cum recunoști un șorici de calitate în magazine
Șoriciul, o delicatesă preferată de mulți români pentru masa de Crăciun

Cum se păstrează șoriciul fraged pentru mai mult timp

Gospodinele sunt cele care se descurcă de minune să păstreze șoriciul proaspăt cât mai multă vreme. Acestea se folosesc de o rețetă specială pentru a face acest lucru. Este simplă și ușor de aplicat. Tot ceea ce ai nevoie este apă, sare și câțiva căței de usturoi. Pentru a te asigura că îl poți păstra mai mult timp, curăță șoriciul de grăsime, taie-l fâşii şi aşază-l într-un borcan. Peste el se toarnă o saramură formată din apă, 4-5 linguri de sare şi 4-5 căţei de usturoi (la un borcan de 800 de ml). Întreaga compoziție se păstrează la rece. În cazul în care apa se colorează de la sângele lăsat de şorici, se schimbă saramură.

De asemenea, la țară, pentru a te bucura de un șorici moale, gospodarii acoperă porcul cu o pătură. După pârlire, se toarnă peste animal apă fierbinte cu sare și apoi se acoperă cu o pătură groasă, astfel încât apa să se infiltreze în șorici și să îl frăgezească. După 10 minute se dezvelește și se freacă cu o perie până când iese șoriciul galben. Ulterior, șoriciul este frecat cu sare și mălai, precum și cu sânge, fiind curățat cu un cuțit până când rămâne un strat mai fraged. Șoriciul se spală cu apă fiartă din plin, până ce acesta devine alb.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...