EXCLUSIV

Cum pot refugiații ucraineni să circule pe teritoriul României, indiferent de mijlocul de transport ales. „În general sunt bătrâni, femei și copii”

Mihnea Tălău 09.03.2022, 17:22
Cum pot refugiații ucraineni să circule pe teritoriul României, indiferent de mijlocul de transport ales. „În general sunt bătrâni, femei și copii”

Organizația Națiunilor Unite (ONU), a anunțat că până acum, că peste două milioane de oameni au fugit din calea războiului, după ce Rusia a invadat Ucraina. Specialiștii consideră că este criza de refugiați cu cea mai rapidă evoluție din Europa, de la cel de-al Doilea Război Mondial, fiind vorba despre o adevărată problemă umanitară. Zeci de mii de refugiați ajung zilnic în România, fiind ajutați de simpli cetățeni și de autoritățile din țara noastră.

Politia de Frontieră a anunțat, miercuri că un număr de 319.969 de refugiați ucraineni au intrat de la începutul războiului, în România. În tot acest răstimp au părăsit țara alte 234.369 de refugiați.

Ce se întâmplă cu cei sosiți la noi în țară, indiferent de mijlocul de transport folosit

Autoritățile statului român au oferit toate facilitățile pentru ca refugiații să mai uite, pe cât posibil, de drama pe care o trăiesc, în urma invaziei rusești.

„Cetățenii ucraineni au gratuit pe calea ferată. Mai nou există pe internet există o platformă prin care se poate lua bilete gratuit la avion pentru diverse destinații. Noi, de la Poliția Transporturi București avem în gestionare cinci județe. Spre exemplu acum mă aflu în Buzău, ca să preluam refugiații pe parcurs, să îi pregătim pentru ce urmează, să îi repartizăm. Cei care vor să plece afară să le asigurăm rutele, sau dacă vor la aeroport să îi ajutăm să ajungă la avion. Cei care nu au cazare o vor primi prin organizațiile guvernamentale sau DGASMB. Am făcut niște bilete, pe culori, ca să știm cum să îi repartizăm. Ca să fie cât mai simplu, de exemplu cei care solicită cazare primesc un bilet roșu, alții se duc cu trenul direct spre Viena, alții se duc la aeroport.

De aici de la Buzău, unii coboară la Ploiești. Prefectura de exemplu pune la dispoziție spații de cazare pentru 150 de persoane. În acest tren sunt 1.000 de persoane, discută translatorii cu ei, care sunt voluntari, și le explică unde sunt locurile de cazare. Cei mai mulți merg spre București de unde pleacă în ce direcție doresc. Mulți preferă să plece din țară, sunt cereri pentru trenul de Viena, în tranzit, căci nu rămân la noi”, au declarat în exclusivitate pentru impact.ro, oficiali din Poliția Transporturi București.

Romanii care merg cu trenul la mare vor avea o surpriza

Mii de persoane sosesc zilnic în București numai din Zona Suceava și Iași.

„Cu trenul, spre București vin aproximativ 2.000 de refugiați ucraineni. Și aici vorbesc numai de cei care vin din zona Suceava, Iași. Nu mă refer de zona Sighet, de unde marea majoritate pleacă spre Ungaria sau Polonia. Eu pot vorbi doar de cei care vin în București.

Cei care vin cu trenul sunt persoane care nu au mari posibilități financiare. În general sunt bătrâni, femei și copii, întrucât nu sunt lăsați din Ucraina să plece cei care au între 18 și 60 de ani. O excepție ar fi bărbații care au cinci copii. Știu, că am avut și astfel de cazuri.

Trebuie spus că nu toți sunt ucraineni. Sunt de diferite etnii, spre exemplu azerii de pe teritoriul Ucrainei și care se îndreptă spre Turcia, coboară spre Asia.

În fiecare dimineață există un tren care se formează de la Ungheni, acesta în care mă aflu eu acum, și care îi duce pe refugiați către București.

Sunt mulți care vin și cu autocarele spre București și iau trenul sau avionul. În funcție de când au cursa, li se oferă masă și o noapte sau două de cazare”, a declarat sursa citată.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Tren, avion, mașină, fiecare refugiat încearcă să scape, cum poate, de război

Refugiații fug, în funcție de posibilități, din Ucraina invadată de ruși. Unii rămân în România, alții pleacă spre occident sau Turcia.

„Noi avem și trenul și avionul, de unde pleacă foarte mulți, cu bilete gratuite, sau cumpărate chiar de ei. Există organizații guvernamentale și fundații care îi ajută cu costurile biletelor spre destinațiile solicitate. Cei care vin cu trenul și autocarele pleacă cu avionul spre alte destinații. Și aici vorbim de peste o mie de persoane pe zi.

Wizz Air a anunțat că îi va sprijini pe refugiații ucraineni, oferindu-le 100.000 de bilete gratuite pentru toate zborurile către Europa care decolează din țările învecinate Ucrainei (Polonia, Slovacia, Ungaria, România – n.r). Wizz Air își asumă astfel angajamentul să îi ajute pe refugiați pentru a ajunge la destinații. Wizz Air a adăugat aeronave mai mari și zboruri suplimentare dinspre țările aflate la granița Ucrainei către Europa.

Cei care sunt cu mai multe posibilități, trec prin țară cu mașini, își plătesc carburantul, eventual hotelul și merg mai departe”, au mai spus polițiștii din Transporturi.

Refugiații care vin cu mașina în România, fie că rămân în țara noastră, fie că sunt doar în tranzit, au obligația să respecte legislația în vigoare.

„Dacă au asigurare auto la ei în țară, circulă la fel ca orice turist aflat pe teritoriul altei țări, respectând legislația și taxele locale. În mod normal cei care tranzitează teritoriul României au obligația de a achita și contravaloarea taxei de drum (rovinietei – n.r.), ne-a declarat Claudia Ioniță, broker Allianz Țiriac.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...