Cum justifică Joe Biden retragerea americană din Afganistan. ”Armata lor a încetat să mai lupte. Îmi mențin decizia”

Stan Filon 17.08.2021, 11:04
Cum justifică Joe Biden retragerea americană din Afganistan. ”Armata lor a încetat să mai lupte. Îmi mențin decizia”

Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, și-a motivat decizia de retragere a trupelor din Afganistan, într-o conferință de presă urmărită pe tot mapamondul, mai ales după ce au apărut imaginile cu disperarea afganilor care vor să fugă din țară, după ce talibanii au ocupat deja capitala Kabul.

Joe Biden și-a justificat retragerea forțelor armate americane din Afganistan

Americanii s-au retras din Afganistan, iar imediat talibanii au pus stăpânire pe capitala Kabul. Mii și mii de oameni vor să părăsească țara declarată deja stat islamic, după ce talibanii au preluat conducerea. Imagini cu afgani care se agață de avioanele pline, doar pentru a părăsi țara au făcut înconjurul lumii. Mulți dintre aceștia cad de la sute de metri înălțime după ce s-au ținut cu mâinile goale de roțe aeronavelor sau de ce au putut.

După imaginile apocaliptice din Afganistan, președintele Joe Biden a susținut o conferință în care și-a motivat decizia de retragere a trupelor americane din Afganistan, după 20 de ani! Șeful statului a spus că Washington-ul s-a implicat în Afganistan pentru a ține atentatele teroriste departe de SUA.

Joe Biden si-a justificat retragerea fortelor armate americane din Afganistan
Joe Biden si-a justificat retragerea fortelor armate americane din Afganistan

”Liderii politici din Afganistan au renunțat și au fugit din țară”

”Ne-am dus în Afganistan în urmă cu aproape 20 de ani, cu obiective clare. Să îi prindem pe cei care ne-au atacat la 11 septembrie 2001 și să ne asigurăm că al-Qaeda nu poate folosi Afganistanul ca bază pentru a ne atacă din nou. Am făcut asta. Misiunea noastră în Afganistan nu trebuia niciodată să fie construirea națiunii, nu trebuia să creăm o democrație centrală.

Îmi mențin decizia. Am promis mereu poporului american că voi fi direct. Adevărul este că totul s-a desfășurat mai repede decât am anticipat. Ceea ce s-a întâmplat este faptul că liderii politici din Afganistan au renunțat și au fugit din țară, iar armata afgană a cedat în unele cazuri fără a încerca măcar să lupte. Trupele americane nu pot și nu trebuie să lupte într-un război și să moară într-un război pe care forțele afgane nu sunt dispuse să îl ducă.

După 20 de ani, am învățat prin calea grea că nu există niciodată un moment bun pentru a retrage forțele americane. De aceea suntem încă acolo”, a continuat el.

”Câte generații de fiice și fii ai Americii vreți să mai trimit să lupte”

Președintele Joe Biden îl acuză pe fostul președinte afgan Ashraf Ghani că a refuzat să primească sfaturi atunci când i s-a spus să caute o înțelegere diplomatică cu talibanii și nici nu a reușit să lupte cu corupția. ”Câte generații de fiice și fii ai Americii vreți să mai trimit să lupte în războiul civil al Afganistanului?”, s-a întrebat retoric Biden.

Joe Biden a spus că va asigura evacuarea personalului civil al aliaților, iar după încheierea misiunii, SUA finalizează retragerea din Afganistan. Acesta a lansat și un avertisment asupra talibanilor. Dacp aceștia vor interveni în vreun fel în evacuarea personalului, ”răspunsul va fi rapid și puternic”.

Talibanii au câștigat rând pe rând orașele principale din Afganistan, inclusiv capitala și palatul prezidențial. Președintele Ashraf Ghani a fugit din țară, iar după câteva ore a spus că a recurs la această măsură pentru a evita vărsarea de sânge. Armata afgană, atrenată intens de SUA în ultimii 20 de ani s-a predat talibanilor, fără a se trage măcar un foc de armă!

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...