Conaționalii noștri continuă să ne uimească prin modul în care aleg să înșele cetățenii străini de peste hotare pentru a face rost de bani. Bazându-se pe o poveste bine pusă la punct, două românce au lăsat o bătrână din Germania fără suma de un milion de euro. Tinerele au acționat într-un mod neașteptat, deghizându-se în polițiste. Ce i-au transmis bătrânei astfel încât au reușit să o convingă.
Două tinere românce au ajuns în arestul Poliției germane după ce au lăsat o bătrână de 80 de ani din Germania fără un milion de euro. Femeia le-a oferit de bunăvoie acestora banii și tot ceea ce avea de preț în casă. Oamenii legii din orașul Bielefeld au deschis o anchetă după ce o bandă de români au început să jefuiască bătrânii din regiune. Din această bandă făceau parte și cele două românce, care au păcălit-o pe femeia în vârstă.
Hoții obișnuiau să se dea drept polițiști pentru a-i face pe bătrânii înstăriți din zonă să le dea bunurile de preț. Aceștia susțineau că vârstnicii urmau să fie ținta unor tâlhari care voiau să îi jefuiască. Astfel, falșii polițiști le ofereau ocazia de a-și pune la adăpost bunurile de valoare pentru a evita să fie uciși de către pretinșii răufăcători. La fel au acționat cele două tinere în cazul bătrânei. Membrii bandei au contactat-o pe bătrână și au speriat-o spunându-i că urmează să fie călcată de hoți, care urmau să o ucidă. Ei au sfătuit-o pe aceasta să le dea obiectele valoroase pentru a le pune la adăpost.
Două românce, una în vârstă de 29 de ani și cealaltă de 31 de ani, au mers la domiciliul femeii, îmbrăcate în polițiste. Acestea i-au cerut banii, cărțile de credite și obiectele de valoare, susținând că le vor duce la sediul poliției pentru a fi în siguranță. Ulterior, pretinsele polițiste ar fi urmat să se întoarcă la bătrână pentru a o duce la o adresă sigură, până când presupușii infractori vor fi prinși. După ce s-au văzut cu bunurile însă, tinerele nu s-au mai întors.
Femeia le-a așteptat pe cele două polițiste, însă ulterior a decis să sune la Poliție pentru a afla de ce întârzie oamenii legii. Astfel, bătrâna a aflat că a fost escrocată. Polițiștii adevărați au pornit o anchetă și au analizat pagubele. Obiectele de valoare, aurul și argintul bătrânei ajungeau la valoare de 1,039 milioane de euro. Ulterior, cele două false polițiste au fost capturate, dar oamenii legii nu au recuperat decât o parte din bunurile victimei.