Cum are grijă Violeta de Andreea Marin. Vedeta a povestit tot: „Chiar ea mi-a arătat”

Ioana Bucur 05.03.2021, 08:55
Cum are grijă Violeta de Andreea Marin. Vedeta a povestit tot: „Chiar ea mi-a arătat”

Au fost una lângă cealaltă, la bine și la greu. Acum, se pare că a venit rândul fiicei să își protejeze mama. Cum are grijă Violeta de Andreea Marin. Vedeta a povestit tot.

Cum are grijă Violeta de Andreea Marin

Legătura pe care Andreea Marin o are cu fiica sa, Violeta, este una cu totul specială. Cele două și-au fost sprijin reciproc, în momentele dificile, iar copila care a crescut în ochii publicului se transformă pe zi ce trece într-o domnișoară superbă. Invitată la emisiunea lui Teo Trandafir, Andreea Marin a făcut câteva dezvăluiri neașteptate despre viața alături de fiica sa. Se pare că tânără și-a însușit rolul de antrenor personal al vedetei, după răsfățul din perioada sărbătorilor. Cum are grijă Violeta de Andreea Marin? O pune la treabă! Văzând că a acumulat câteva kilograme nedorite după mesele de Crăciun și Revelion, vedeta simțea că era cazul să ia măsuri. Însă temperaturile scăzute și faptul că majoritatea sălilor erau închise au pus stop ritualului său zilnic: jogging-ul. Soluția a venit chiar de la fiica ei, Violeta, care i-a propus să își cumpere o bandă de alergat pentru acasă.

„Am luat o bandă de alergat de curând. Nu prea am loc de astfel de obiecte, dar nu mai puteam alerga afară din cauza frigului, sălile erau închise. Aşa că am decis să fac mişcare pentru că mişcarea e viaţa. Asta a fost singura soluţie. Obişnuiesc să fac sport dimineaţa pentru că seara sunt obosită mereu. Aşa încep şi ziua cu energie, cu o stare de bine, plec la drum cu alte idei”, a povestit Andreea Marin, la Teo Show.

Vedeta a dezvăluit că acum își face antrenamentul zilnic împreună cu fiica sa și că se simte din ce în ce mai bine. Între timp, și-a descoperit și o nouă pasiune pentru gătit, învățând câteva rețete savuroase, dar și sănătoase.

„Fac exerciţii cu Violeta, chiar ea mi-a arătat banda şi mi-a zis că pot să fac asta acasă. Am luat câteva kilograme după Sărbători pentru că am mâncat din toate. Am învăţat să gătesc şi sănătos. Am făcut şi vaccinul de curând”, a mai spus Andreea Marin.

Frumoasa prezentatoare nu face rabat de la mișcare pentru a se păstra în formă
Frumoasa prezentatoare nu face rabat de la mișcare pentru a se păstra în formă

„Iubirea pentru copilul meu este totul”

Într-un interviu emoționant, Andreea Marin a vorbit despre iubire și despre rolul uriaș pe care îl joacă în viața sa. Vedeta, care este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați oameni de televiziune de la noi din țară, a mărturisit care a fost greșeala pe care a făcut-o în căsniciile și relațiile sale.

„Ce înseamnă viața fără iubire? Iubirea are multe valențe. O putem privi nu doar ca pe iubirea în cuplu…pentru mine, iubirea pentru copilul meu este totul. Există iubire pentru ceea ce faci, pentru lucrurile simple, frumoase din viață, pentru natură, sunt îndrăgostită de natură, pentru carte, pentru pian, pentru animăluțele din gospodăria noastră.

E foarte importantă iubirea omului de lângă tine. Pe de altă parte, există persoane singure, care într-o anumită etapă a vieţii lor nu au pe nimeni. Asta nu trebuie să fie o dramă pentru că mai există o iubire. Iubirea pentru noi înşine. Am învăţat prea târziu asta. Dacă nu te iubeşti pe tine cum vrei să te iubească altcineva?! Dacă nu crezi că nu meriţi să fii preţuit transmiţi asta şi celor din jur. E mai greu să se îndrăgostească cineva de un om care nu are niciodată un zâmbet pe buze”, a spus Andreea Marin la Canal33.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...