SPECIAL

Cum arată viața în țările care au învins pandemia: petreceri cu zeci de oameni în Israel și îmbrățișări la liber. Statul în care s-a înregistrat doar un caz de COVID

Adriana Olaru 17.05.2021, 12:41
Cum arată viața în țările care au învins pandemia: petreceri cu zeci de oameni în Israel și îmbrățișări la liber. Statul în care s-a înregistrat doar un caz de COVID

În timp ce multe țări din lume încă se luptă cu pandemia, altele se întorc la normalitate. Printre cele mai cunoscute sunt Israel și Marea Britanie, însă datele oficiale arată că nu sunt singurele. Cum arată viața de după pandemie? Cu petreceri organizate pe timpul nopții, școli și cinematografe deschise, îmbrățișări în familie și spitale de COVID închise.

În Lesotho, o țară din Africa de Sud, pandemia pare să fie aproape de final. În ultimele 24 de ore a fost raportat un singur caz de COVID-19, potrivit cifrelor furnizate de Worldometer. Și în Australia, țară lovită puternic anul trecut de pandemie, bilanțul epidemiologic este pe un platou și în ultima zi au fost raportate doar opt noi cazuri de infecție cu SARS-COV-2. Și în Mauritius, o țară africană insulară, pandemia se apropie de final dacă ne uităm la raportările din ultima zi: doar zece noi cazuri confirmate. Singapore, de asemenea, anunță puține cazuri descoperite în 24 de ore: doar 16, atâtea câte au fost identificate în ultima zi și în China, țara în care a izbucnit focarul de COVID.

Prima țară care s-a întors la normalitate

De departe însă Israel este prima țară din lume care a învins pandemia. Asta pentru că și-a vaccinat aproape toată populația cu serul produs de Pfizer și pentru că în continuare testează foarte mult.

”Trecem treptat la normalitate. Economia își revine, hotelurile, restaurantele sunt deschise. Lumea are din nou o viață, cum spun eu. Totul este deschis, în interior pot intra doar cei care au certificat de vaccinare și cei care pot face dovada că au trecut deja prin boală. Afară poate sta însă oricine, la noi s-a vaccinat aproape toată lumea. Și în ceea ce privește școlile este o deschidere totală, noi credem că au fost și mulți copii care au trecut prin boală și au fost asimptomatici. Deocamdată, discutăm despre faptul că vrem să-i vaccinăm și pe copii, probabil vom începe de săptămâna viitoare. Am început să vaccinăm copii sub 16 ani care au tot felul de boli cronice și nimeni n-a avut niciun efect secundar. 1.000 de astfel de copii au fost imunizați până acum, în premieră la nivel mondial. Așteptăm să se aprobe oficial și să începem vaccinarea în masă a copiilor”, explică Herman Berkovits, medicul personal al premierului Benjamin Netanyahu, unul dintre primii oameni vaccinați în Israel.

Experții au făcut studii în timp real asupra efectelor pe care le are serul de la Pfizer. Concluziile, spun aceștia, sunt clare: răspândirea virusului se reduce după vaccinare cu 95%, însă o mică parte dintre oameni nu dezvoltă anticorpi. Chiar și așa, totul s-a deschis în Israel, iar oamenii pot participa la petreceri în aer liber fără a mai ține cont de distanțarea socială.

”Avem acum 30, 40, 50 de cazuri raportate în fiecare zi, dar testăm foarte, foarte mult. Nu prea mai sunt oameni internați în spitale și majoritatea secțiilor unde se tratau cei bolnavi de COVID s-au închis”, mai spune Berkovits.

Cum arata viata in tarile care au invins pandemia
Palatului Westminster si ceasul Big Ben din Londra

Marea Britanie – țara cu zero decese

Oficialii din Marea Britanie au anunțat la începutul săptămânii că țara a reușit să puncteze un record pozitiv: zero decese în 24 de ore, o premieră la aproape un an după ce au intrat în lockdown. Mai mult, premierul Boris Johnson a anunțat o etapă majoră de relaxare care va începe de săptămâna viitoare, de pe 17 mai. De luni, pub-urile și restaurantele din întreaga țară își vor redeschide porțile, iar numărul celor care vor participa la înmormântări va crește. Însă relaxările vor fi făcute cu mare atenție, iar distanțarea socială va fi necesară în continuare în spațiile închise.

Cum s-a ajuns aici? Prin vaccinare. În Marea Britanie oamenii sunt imunizați în masa, în special cu serul AstraZeneca, cel care a iscat o isterie în România din cauza posibilelor tromboze care ar putea să apară după vaccinare.

”La noi situația începe să se miște spre bine, asta pentru că am atins acel prag de imunizare atât prin vaccinare, cât și prin imunizarea naturală, prin trecerea prin boală. Concomitent cu vaccinarea se deschide totul treptat. În martie, comparativ cu luna februarie când erau aceleași măsuri restrictive, rata de infectare a ajuns mai mica cu două treimi ceea ce ne face să credem că vaccinarea merge foarte bine”, explică Ștefan Dascălu, cercetător la Universitatea Oxford.

Curând, oficialii speră ca britanicii să aibă din nou o viață normală, fără restricții. ”Până la jumătatea lunii iulie sperăm să nu mai avem restricții. La noi se fac studii, acum, spre exemplu, sunt reinfectați voit mai mulți tineri care au trecut prin boală cu forma de bază a virusului, cea din Wuhan, pentru a vedea dinamica răspunsului imunitar pe termen scurt și pe termen lung. Sunt informații importante despre cum acționează virusul în organism. Dacă cineva face o formă severă, deși sunt șanse mici, i se administrează imediat anticorpi foarte eficienți”, a mai spus cercetătorul de la Oxford.

Herman Berkovits este medicul personal al premierului israelian Benjamin Netanyahu și este unul dintre cei mai cunoscuți medici la nivel mondial care în timpul pandemiei de COVID-19 a studiat, alături de cei mai importanți infecționiști din Israel, efectele vaccinării și ale noului coronavirus asupra oamenilor. De asemenea, a fost numit consilier onorific al Vioricăi Dăncilă pe vremea în care acesta era premier. Totodată, a primit în 2017 titlul de cetățean de onoare al Bucureștiului. Ștefan Dascălu este un cercetător român în imunologie la una dintre cele mai prestigioase și cunoscute universități din lume: Oxford.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI