Așteptat cu nerăbdare de constănțeni, dar mai ales de copiii care i-au dus dorul de doi ani de zile, tărâmul magic al Crăciunului de la malul marii și-a deschis seara trecută porțile. Este un spectacol grandios, cu mii de luminițe, căsuțe de lemn cu bunătăți pentru toate gusturile, patinoar și muzică de sezon. Oamenii s-au declarant încântati, iar copiii fermecați de toate surprizele de care au avut parte. Odată cu târgul de Crăciun, a fost aprins și iluminatul festiv de pe bulevardele orașului, cel mai scump din țară, pentru care autoritățile locale au cheltuit 1 milion de euro.
Nerabdatori, copiii si părinții depotrivă au pășit timid pe tărâmul magic al Crăciunului. Brazii decorați și draperiile de lumini au impresionat pe toată lumea. O lume magică, plină de culoare.
E foarte frumos, felicitări organizatorilor. Cred că-i primul an când toate sunt atat de frumos aranjate și decorul și ciupercuțele de acolo, deci e altceva față de ce se întâmpla anii trecuți. Sunt mulțumită. Este un început iar la anul va fi și mai frumos (…) Felicitări pentru organizare și că există. Sunt multe beculețe iar cel mic este fascinat, vom mai veni, a spus o localnică.
Patinoarul a fost principala atracție a Târgului de Crăciun de pe Bulevardul Tomis. Începători sau experimentați, copiii s-au lăsat purtați pe gheața artificială, pe ritmurile muzicii din difuzoare, după care au gustat din bunătățile cu aromă de scorțișoară și zahăr caramelizat, pregătite de meșteri în zaharicale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Vă așteptăm cu plăcintă macedonească facută în casă, foile sunt făcute la mână iar umplutura este cu spanac, ou, mai avem și plăcintă cu mere. Lumea este curioasă să deguste, iar prețurile sunt acceptabile și totul este natural, a spus Maria Geambazu, administrator stand.
Munți de sarmale si jumări, mosoare uriașe de cârnați dați la fum și întinderi de kaiser, slană și mușchiuleți piperați și-au făcut loc în târgul din Constanța.
Îi așteptăm cu de toate, pomana porcului, tochitură, sarmale cu mămăliguță și cu ou, avem de toate pentru toți, mâncare caldă, iar prețurile sunt pentru toate buzunarele, a spus Laurențiu Vasile, bucatar.
Avem de toate. Pește din Marea Neagră. Avem pește, avem macrou afumat pe plită, file de păstrăv, tradițional și proaspăt, a spus și Marin Răzvan, bucătar.
Și adulții s-au bucurat de atmosferă. Cei mai mulți au fost atrași de aromele de la chioșcuri și, în drum spre casă, au poposit pentru o degustare. Târgul de Crăciun deschis la malul mării își va primi oaspeții până pe 9 ianuarie.
Sărbătorile de iarnă ocupă un loc aparte în inimile tuturor, ele aduc bucurie prin obiceiuri, datini și tradiții. Ele ne aduc aminte de perioada copilăriei, de emoția împodobirii bradului și de momentele frumoase petrecute alături de cei dragi. Din aceasta seară, vizitatorii târgului vor descoperi magia sărbătorilor la cele peste 20 de căsuțe ce îi vor aștepta cu bunătăți de sezon, decorațiuni de Crăciun, haine, jucării, mâncăruri delicioase, băuturi calde și colinde.
Cei mici își vor putea da întâlnire cu Moș Crăciun, vor putea participa la ateliere sau pur și simplu se vor putea bucura de patinoar. Și pentru că sărbătorile de iarnă sunt un bun prilej de a dărui bucurie și căldură, cei care vor dori vor putea face donații de jucării, a spus Vergil Chițac, primar Constanța.
Concomitent cu târgul de Crăciun, și bulevardele și străzile din oraș au prins culoare odată cu pornirea iluminatului de sărbători. Anul acesta, municipalitatea nu s-a mai uitat la bani și a cheltuit 1 milion de euro, asta în condițiile în care anul trecut nu a alocat nici un leu pentru iluminatul festiv. Iar luminițele de sărbători le-au pus benevol firmele private din oraș.