Cât costă să închiriezi o căsuță la Târgul de Crăciun din București. Nu-i de mirare că prețurile sunt așa piperate

Iancu Andreea 27.11.2021, 08:10
Cât costă să închiriezi o căsuță la Târgul de Crăciun din București. Nu-i de mirare că prețurile sunt așa piperate

Sărbătorile de iarnă din România se apropie tot mai mult de cele organizate în capitale europene precum Viena sau Budapesta, unde târgurile de Crăciun sunt cele care animă viața orașului, îmbrăcând haina festivă. În București, de ani buni, se organizează Târgul de Crăciun din zona centrală a orașului, unde o mulțime de comercianți își expun marfa specifică sărbătorilor, spre bucuria vizitatorilor care se află în căutare de cadouri și relaxare. În timp ce accesul la Târgul de Crăciun din București a fost adesea gratuit, de anul acesta introducându-se o taxă modică la intrare, puțini știu cât costă, de fapt, să închiriezi o căsuță. Acesta ar putea fi și motivul pentru care mulți comercianți practică prețuri destul de piperate.

Prețul pe care trebuie să îl plătești ca să închiriezi o căsuță la Târgul de Crăciun din București

Magia sărbătorilor începe să cuprindă treptat orașul, pe măsură ce străzile sunt decorate cu ornamente specifice de iarnă, iar piețele își invită vizitatorii să se bucure de diferite produse tradiționale de Crăciun. Chiar în centrul Capitalei, bucureștenii se pot delecta cu Târgul de Crăciun organizat la esplanada cu statui din Piața Universității. Dincolo de obiectele specifice de la tarabe, care uneori ajung la prețuri destul de piperate, mulți se întreabă cât costă să închiriezi o căsuță la Târgul de Crăciun din București.

Primăria Municipiului București a dat deja startul sărbătorilor în Piața Universității, după ce mult așteptatele luminițe și-au făcut apariția pe marile bulevarde: Lascăr Catargiu, Magheru, Kiseleff, Unirii, Piaţa Universităţii, Piaţa Romană, rond Piaţa Presei şi rond Beijing. Totodată, Creart a deschis de o zi târgul devenit un obicei pentru capitala României, astfel că cei care își doresc să se relaxeze la o plimbare pot intra în atmosfera de sărbătoare la Bucharest Christmas Market.

Cât costă să închiriezi o căsuță la Târgul de Crăciun din București
Târgul de Crăciun din București și-a deschis deja porțile pentru vizitatori

Se pare că eforturile organizatorilor și mai cu seamă ale comercianților nu sunt deloc de neglijat. Aceștia din urmă urmează să îndure statul în frig pentru a-și vinde produsele, în timp ce scot din buzunar o sumă importantă numai pentru rezervarea spațiului de la târg. Ca să închiriezi o căsuță la Târgul de Crăciun trebuie să plătești 4.000 de euro, potrivit playtech.ro.

Accesul la Târgul de Crăciun din Capitală, în baza biletului de intrare. Cât trebuie să plătești

Vizitatorii Târgului de Crăciun din București pot să se bucure începând cu data de 26 noiembrie și până pe 26 decembrie de atmosfera de sărbătoare din oraș și de produsele ce servesc drept inspirație pentru cadourile celor dragi. Cei care aleg să treacă pragul târgului trebuie să știe că acesta este deschis de luni până vineri, de la 12:00 la 22:00 şi sâmbătă şi duminică de la 10:00 la 22:00.

Totodată, pentru a beneficia de acces la târg, vizitatorii de anul acesta trebuie să plătească biletul de intrare. Prețul acestuia este de 5 lei pentru achiziționarea online și 7 lei la casa de bilete din cadrul Târgului de Crăciun. Accesul este însă gratuit pentru copiii de până la 12 ani.

Urmăriți Impact.ro și pe