Daniela Crudu a trăit clipe cumplite, după ce a fost bătută crunt, de către iubitul ei de origine croată. Vedeta a fost a ajuns de urgență în grija medicilor, fiind constatat că a suferit câteva traumatisme foarte serioase. În urma loviturilor încasate, fosta asistentă de televiziune a fost dusă la un spital din Capitală.
Cadrele medicale au constatat, în cazul Danielei Crudu, că aceasta a suferit mai multe traumatisme, după ce a fost abuzată de iubit. În fișa medicală, în dreptul numelui vedetei de televiziune, au fost menționate atât un traumatism cranio-facial, cât și o entorsă la nivelul gleznei.
Fosta asistentă de la Antena 1 s-a ales și cu nasul spart, în urma altercației cu iubitul ei, care s-a încheiat la spital. Mulți au fost de părere că Daniela Crudu ar fi o „ghinionistă” când vine vorba de relațiile amoroase, însă foarte puțini cunosc povestea părinților vedetei TV. Mama acesteia se numește Florentina, iar de mai mulți ani a decis să părăsească România. Fanii Danielei au putut făcut cunoștință încă din anul 2015 cu mama acesteia. Femeia a fost prezentă în cadrul emisiunii „Un Show Păcătos”. Pe atunci, asistenta de televiziune a recunoscut cât de greu i-a fost să crească fără cea care i-a dat viață. Daniela Crudu mai are o soră, pe nume Ana Maria.
Cu mai bine de 15 ani în urmă, Florentina a decis să plece la muncă în străinătate și să le ofere un trai mai bun celor două fiice. Decizia majoră a venit când vedeta și sora ei se aflau încă în anii de școală. Femeia a muncit din greu, inclusiv într-o seră, iar pe urmă a avut grijă de bătrâni și copii, câștigând câteva sute de euro, lunar.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Sunt în Italia de 10 ani şi voi mai sta aici pentru că am un contract de respectat. Primii doi ani au fost foarte grei. Nu mi-e ruşine să spun că am făcut tot felul de munci, am lucrat inclusiv la negru. Acum am un loc de muncă stabil, am rezidenţă în Italia şi este mult mai bine. În România vin cam de două ori pe an.”, povestea Florentina, mama Danielei Crudu, în 2015, în emisiunea de pe Antena 1.
Părinții Danielei Crudu, Florentina și Nelu, au divorțat în anul 2013. Pe atunci, fostul soț a avut o intervenție televizată în care i-a adresat cuvinte de ocară. De aceea, mama vedetei TV a dorit ca destinele lor să meargă pe căi separate. Florentina a revenit temporar în țară pentru a semna actele la notar, după care au rămas în termeni de amiciție, potrivit ciao.ro.