Cum arată iubita lui Codin Maticiuc în ultima lună de sarcină. Ana face sport și cu câteva zile înainte de naștere

Anca Manolica 07.10.2022, 08:15

Ana Pandeli, iubita lui Codin Maticiuc, mai are doar câteva zile până naște, dar aceasta continuă să se mențină într-o formă de invidiat. Aceasta face sport ori de câte ori are ocazia, cu un antrenor personal, și se pregătește pentru întâmpinarea celui de-al treilea copil al său. Iată cum arată frumoasa brunetă.

Iubita lui Codin Maticiuc, în formă maximă înainte de a naște

Codin Maticiuc trăiește, de câțiva ani, o frumoasă poveste de iubire alături de Ana Pandeli. Bruneta, actriță și ea de meserie, i-a dăruit, acum trei ani, o fetiță pe nume Smaranda. Acum este însărcinată cu al doilea copil al celui supranumit „craiul de Dorobanți”, și al treilea al ei. Ana mai are un băiat dintr-o relație anterioară, dar pe care Codin îl iubește ca pe fiul lui.

Cu toate că, în mai puțin de cinci zile, aceasta va aduce pe lume al doilea copil al cuplului, vedeta nu renunță la sport. Ea face exerciții cu un antrenor și se pregătește fizic pentru perioada care va urma. Într-o postare pe contul său de Instagram, Ana Pandeli a anunțat că se antrenează, postând un Instastory în care arată că nu este singură, ci alături pe Smaranda, fiica celor doi.

„Fii-mea nu e deloc încântată de antrenamentele mele online, dar eu mă simt minunat după. Mai ales cu 5 zile înainte de a naște”, a scris Ana Pandeli pe rețelele sociale.

Și antrenorul care o supraveghează și ghidează a filmat-o. Bruneta apare într-o bustieră neagră și în colanți negri, cu burta de graviduță la vedere. „Ana Pandeli. Cu un copil lângă ea și încă unul pe drum ea nu renunță la antrenamente”, a scris acesta pe Facebook.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Postarea făcută de iubita lui Codi Maticiuc / foto: Libertatea
Postarea făcută de iubita lui Codi Maticiuc / foto: Libertatea

Codin, tată pentru a doua oară

Actorul și filantropul Codin Maticiuc a înlocuit viața de noapte din cluburile de lux ale Capitalei cu cea de familie, alături de bruneta Ana Pandeli. Acesta trăiește unele dintre cele mai frumoase clipe din viața sa, acum că va deveni din nou tată. Pe 11 august, acesta a dezvăluit fanilor din mediul online că cei doi vor deveni din nou părinți, iar vestea că iubita lui e însărcinată a dat-o în stilul lui caracteristic.

A scris pe burta Anei numărul de sms unde oamenii pot dona bani pentru fundația lui prin intermediul căreia renovează spitalele din România. Acesta speră ca măcar unul dintre copiii lui să îi ducă munca mai departe.

„Copilul numărul 3. Poate el va continua să renoveze spitalele din țara asta. Tati o să îi lase doar un drum bătătorit, câteva legi schimbate (în curând o să mă vedeți în stradă dacă ăștia mai continuă să ne ignore), o fundație și o inițiativă puternică. Campania noastră continuă, aștept să văd pozele voastre cu îndemn la sms, cu tag la @fundatiametropolis și #mysummerbody și #spitalepublicedinbaniprivati. (…)

Nu știu dacă pot schimba ceva în țara asta, dar sunt convins că o vor face copiii mei. Toți au fost și vor merge pe șantierele din spitale, toți au stat cu picioarele goale în curtea orfelinatului și s-au jucat cu ceilalți copii ai mei. Sunt convins că măcar unul din ei îmi va continua misiunea. Poate chiar numărul 3. Te aștept cu nerăbdare, dragostea mea. Avem multe de trăit împreună”, a scris Codin Maticiuc la postarea cu anunțul sarcinii.

Deocamdată, cei doi părinți nu au dezvăluit sexul bebelușului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...