Cum arată Elena Băsescu, în costum de baie, după 3 nașteri. Imaginile au uimit pe toată lumea! Foto

Rădulescu Valentin 30.08.2020, 12:47
Cum arată Elena Băsescu, în costum de baie, după 3 nașteri. Imaginile au uimit pe toată lumea! Foto

Elena Băsescu și-a făcut apariția în costum de baie. Vedeta arată uimitor după ce a dat naștere unor trei copii și se vede clar că este una dintre mămicile puternice. Fiica fostului președinte al României arată senzațional, iar fanii au rămas uimiți când au văzut-o.

Cum arată Elena Băsescu în costum de baie?

Fiica fostului președinte Traian Băsescu se află la vârsta de 40 de ani și arată superb după ce a dat naștere unor trei copii, două fiice și un fiu. Recent, Elena Băsescu a publicat imagini cu ea în costum de baie, vedeta este suplă, cu un corp bine tonifiat și ascunde perfect semnele că a dat naștere la trei copii. Fanii au rămas surprinși când au văzut-o, iar Elena a primi numai mesaje de laudă la adresa corpului ei.

„Mi-am dorit dintotdeauna trei copii. Nu este așa de greu cum am fost avertizată. Îmi este ușor pentru că Sofia și Traian sunt relativ de vârste apropiate.

Sunt foarte omogeni. Se joacă foarte mult împreună, merg la grădiniță împreună”, a spus Elena Băsescu în urmă cu ceva timp.

Cum arată Elena Băsescu, în costum de baie, după 3 nașteri. Imaginile au uimit pe toată lumea! Foto
Cum arată Elena Băsescu, în costum de baie, după 3 nașteri. Imaginile au uimit pe toată lumea! Foto

Familia Elenei Băsescu

Elena Băsescu este mama a trei copii, Sofia Anais în vârstă de 6 ani, Anastasia aflată la vârsta de 2 ani și Traian Jr, care a împlinit 5 ani. Sofia și Traian Jr. provin din relația vedetei cu fostul ei soț, Bogdan Ionescu. Mezina familiei, Anastasia, provine din relația frumoasei brunete cu fostul ei partener, Cătălin George. Chiar dacă este o mamă singură, Elena dă dovadă de putere și le este alături mereu copiilor ei.

„Nu am pretenția că tot ce spun are valoare de adevăr absolut. Dar, dacă ar fi să dau un sfat unor femei divorțate, care își cresc singure copiii și care au și un serviciu stabil, așa cum sunt eu, le-aș spune: compromisurile sfârșesc întotdeauna prin a compromite

Sunt la vârsta la care contează foarte mult copiii, dar, peste doi, trei ani, când vor fi mai mari, vreau să dau un restart carierei mele. Știi cum se zice: 40 este noul 20”, spunea Elena Băsescu.

Urmăriți Impact.ro și pe