Cum arată declarația pe propria răspundere, ce devine obligatorie pentru circulația pe timpul nopții

Iancu Andreea 06.11.2020, 11:59
Cum arată declarația pe propria răspundere, ce devine obligatorie pentru circulația pe timpul nopții

În contextul evoluției numărului de infectări cu coronavirus, autoritățile au anunțat că vor institui noi restricții. Măsurile urmează să impună purtarea măștii de protecție tot timpul, dar și revenirea la circulația pe baza unei declarații pe propria răspundere pe timpul nopții.

Declarație pe propria răspundere, obligatorie pentru deplasările pe timpul nopții

Președintele României a anunțat în urmă cu o zi instituirea unor noi restricții cu privire la pandemia de coronavirus. Astfel, premierul Ludovic Orban a făcut o serie de declarații explicative, în platoul unui post TV. Oficialul român a discutat pe larg despre măsurile care urmează să intre în vigoare începând de luni, din data de 9 noiembrie. Una dintre ele este obligativitatea completării unei declarații pe propria răspundere pentru a circula pe timpul nopții. De asemenea, premierul a vorbit despre posibilitatea de a prezenta declarația pe propria răspundere în variantă electronică.

„Va fi probabil o declarație pe propia răspundere. Este posibil să se accepte pe format online. Dacă ești oprit de un echipaj de poliție și nu te încadrezi în situațiile menționate, ești amendat. Se aplică în toată țara.”, a spus Ludovic Orban, joi seara, la Digi 24.

Secretarul de Stat, Raed Arafat a clarificat formatul declarației pe propria răspundere, aceasta urmând să fie aprobată atât în variantă scrisă de mână, completată cu datele personale și scopul deplasării. De asemenea, ar urma să existe și un format tipizat. Ambele vor trebui semnate de către cetățeni.

Totodată, va fi interzisă deplasarea în intervalul ora 23:00 – 5:00, dacă nu vorbim despre niște cazuri excepționale.

”Înseamnă că pe timpul nopții va fi permisă deplasarea pentru muncă, din motive medicale. Numai acele deplasări care sunt necesare. Deplasarea pentru alimente nu va mai fi posibilă pentru că magazinele se închid la ora 21:00.”, a spus Orban.

Executivul și Președintele României au anunțat noi măsuri restrictive în contextul pandemiei
Executivul și Președintele României au anunțat noi măsuri restrictive în contextul pandemiei

Ce alte măsuri restrictive a anunțat Președintele

În cadrul aceleiași intervenții televizate, Ludovic Orban a precizat că ar putea rămâne deschise farmaciile sau benzinăriile și pe timpul nopții.

“De exemplu, nu o să închidem toate magazinele, farmaciile le laşi deschise, benzinăriile le laşi deschise, căci sunt activităţi esenţiale, adică furnizează produse de care ai nevoie”, a explicat premierul.

Această nouă măsură face parte dintr-un set de restricții care au ca scop combaterea pandemiei de Covid-19. Ele au fost anunțate de către Președintele Klaus Iohannis în cotextul în care joi, 5 noiembrie, România s-a apropiat de pragul de 10.000 de cazuri noi într-un interval de 24 de ore.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat joi, la şedinţa de Guvern, că sunt necesare măsuri mai ferme pentru a controla extinderea pandemiei, printre acestea numărându-se restricționarea circulației pe timp de noapte și trecerea școlilor în online. De asemenea, purtarea măștii de protecție este obligatorie atât la interior cât și la exterior în toată țara, indiferent de rata de incidență. Piețele, târgurile și evenimentele private sunt interzise și ele.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...