Cum arăta Cristina Ich în adolescență. Acum e printre cele mai frumoase femei din România

10 02. 2022, 14:09

Cristina Ich este una dintre cele mai cunoscute și apreciate persoane din mediul online, dar și una dintre cele mai frumoase femei din țara nostră. Superba șatenă are o comunitate de aproape 850.000 de urmăritori pe care îi surprinde zilnic cu poze încântătoare. Mulți români știu cum este Cristina astăzi și o admiră, însă puțini știu cum arăta aceasta în adolescență!

Cristina Ich, imagini din adolescenţă

Cristina Ich, în vârstă de 35 de ani, a devenit un adevărat exemplu pentru foarte multe femei din România. Acestea încearcă să-i imite stilul vestimentar și să respecte toate sfaturile pe care le primesc de la frumoasa vedetă. Urmăritoarele sale sunt mereu atente la postările șatenei și reacționează de fiecare dată.

Cu toate astea, Cristina Ich a primit și foarte multe critici dure de-a lungul timpului de la utilizatorii rețelelor sociale. Nu de puține ori, gurile rele au acuzat-o că și-ar fi făcut mai multe operații estetice.

Cu toate astea, vedeta le-a demonstrat tuturor că nu a călcat niciodată într-un cabinet al vreunui medic estetician. În septembrie 2020, Cristina a distribuit pe Instagram o poză în care este complet nemachiată.

„Asta-i fața mea! ? Fără filtru, fără make-up (prima și ultima postată). Ce vă așteptați? Să fie fața coală de hârtie? Să nu aibă pielea o pată pigmentată? Să n-ai un por pe față? Normal că nu este așa”, scria vedeta.

„Realitatea este că sunt mai copil decât în poză. Nu reflectă realitatea. În realitate este mai bine pentru mine, din punctul meu de vedere.

Dar în mare, ăla este tenul. (…) Aparatul foto, fără filtru, scoate în evidență mult mai bine decât ce vezi tu în realitate. În realitate se vede ca și cum nu ai nimic pe față”, a mai completat modelul.

Cristina Ich in adolescenta

Cristina Ich, despre începutul relației cu Alex Pițurcă

Frumoasa Cristina Ich se iubește de mai mulți ani cu fostul fotbalist Alex Piţurcă. Cei doi au împreună un băieţel. Recent, influencerița a dezvăluit cum a început povestea lor de iubire.

„Ne-a făcut cunoștință un prieten bun de-al meu, Cătălin. M-am îndrăgostit pe loc de el. A fost oribil. Și mama a observat, eram schimbată. A fost dragoste la prima vedere”, a povestit Cristina Ich în podcastul lui Cătălin Măruță.

Amintim că în urmă cu doi ani, Cristina Ich, supranumită și „Angelina Jolie de România”, a obținut premiul pentru cel mai bun influencer din România.