Premierul Florin Cîțu îi contrazice pe sindicaliști și spune că salariul minim ar trebui calculat în funcție de productivitate, nu de coșul de consum. Sindicaliștii sunt foate nemulțumiți de faptul că preierul spune că economia crește, dar nu se vede deloc în puterea de cumpărare a românilor. Aceștia amenință chiar cu ieșirea în stradă!
Așadar, sindicaliștii cer ca salariul minim să fie corelat cu coșul de consum, însă premierul Florin Cîțu nu este deloc de acord cu aceștia. ”Eu am spus întotdeuna că salariul minim, sau orice venit, ar trebui să fie legat de productivitate. Aşa aş vrea să fie şi salariul minim”, informează News.ro.
Care a fost răspunsul premierului atunci când i s-a amintit că salariul minim este mult mai mic decât coșul de consum? ”Salariul, munca este legată de poductivitate. Asta este ceea ce se întâmplă în economie şi aşa funcţionează peste tot în lume”.
Sindicaliştii Cartel Alfa au transmis, luni, că salariul minim trebuie calculat în funcţie de coşul minim de consum lunar. ”Lunar, un român are nevoie în medie de 2.818 lei net pentru un trai decent. Salariul minim este aproape jumătate din acea valoare”, au transmis sindicaliştii.
”Salariul minim trebuie calculat în funcţie de coşul minim de consum lunar! (…) Indiferent de lege, guvernanţii nu ţin cont de bunăstarea omului de rând şi aruncă nişte cifre doar ca să ne mai ofere un leu în plus. Anul acesta, salariul minim pe economie a crescut în România cu aproximativ 3%. Am ajuns la 2.300 lei brut, suma care este foarte departe de coşul minim pentru un trai decent”, au transmis, luni, sindicaliştii Cartel Alba.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Potrivit acestora, în 2020, ”Friedrich-Ebert-Stiftung Romania a estimat valoarea coşului pe lună la 7.278 lei net pentru o familie alcătuită din 2 membri şi 2 copii, la 6.194 lei net pentru doi adulţi şi un copil, sau la 2.818 lei net pentru un adult”.
”Lunar, un român are nevoie în medie de 2.818 RON NET pentru un trai decent. Salariul minim este aproape jumătate din acea valoare, chiar dacă legea spune că ar trebui să se ţină cont în mod principal de acesta. Totuşi, Guvernul nu ţine cont. Premierul Cîţu ne anunţă că avem creştere economică, dar de salariul minim extraordinar de mic nu mai zice nimic”, au mai transmis sindicaliştii.
Sindicaliștii îi amenință pe guvernanți cu protestele în stradă! ”Nu este prima dată când ieşim în stradă indignaţi pe politica guvernamentală de sărăcire a omului de rând. Nu este prima şi nici ultima dată! Vrem salariul minim pentru un trai decent! Vrem deblocarea negocierilor colective! Vrem dialog social”, au mai transmis sindicaliştii.