Este un accesoriu ce nu ne lipsește din geantă sau din mașină, o „armă” importantă în lupta cu vremea rea, însă căreia nu îi acordăm prea multă atenție în momentul în care o cumpărăm. Învață cum alegi cea mai rezistentă umbrelă pentru ploaie și vânt. Dacă urmezi sfaturile din rândurile de mai jos, vijeliile nu o vor mai doborî.
Folosită de secole întregi, a îndeplinit, de-a lungul timpului, mai multe roluri, fiind chiar simbolul domnițelor din clasele superioare. Astăzi, este un accesoriu ce nu ne lipsește din geantă sau mașină și care poate fi cumpărat din magazinele de haine, articole sportive, chiar și de la tarabele din oraș. Din păcate, multe dintre umbrelele luate în grabă ajung să fie, de fapt, articole de unică folosință, cedând la primul contact cu o rafală de vânt.
Știm foarte bine că toamna este sezonul ploilor, așa că în această perioadă, umbrela devine un obiect de care nu ne putem despărți.
Dacă nu vrei să rămâi fără ea după o zi cu vânt puternic, trebuie să fii atent la modelul pe care îl alegi.

Apoi, indiferent cât de rezistentă ar fi, dacă nu este ținută corect, poate fi ca inexistentă. Dacă obișnuiești să o ții prea jos, foarte aproape de nivelul capului, îți vei feri părul de ploaie, dar nu și hainele. Dacă o ții prea sus, vei ajunge la destinație cu jumătatea inferioară a pantalonilor udă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Dacă vrei să îți cumperi o umbrelă nouă, se recomandă să alegi un model care are cel puțin opt spițe din oțel. Un alt detaliu important este mecanismul de închidere. Acesta ar trebui să fie fixat de un arc. Nu este printre cele mai scumpe, în funcție de magazinul de la care este cumpărată și compania ce o produce și are și un design interesant.
Din arsenalul anti-ploaie nu ar trebui să îți lipsească nici hainele din materiale impermeabile: cizmele din cauciuc, gecile din fâş rezistente la apă, pelerina de ploaie.