Cum ajungi director de școală cu nota 5,60 transformată „din pix” în 7. Cine l-a ajutat pe directorul de la „Avram Iancu” din Oradea să fraudeze examenul

Ioana Matei 13.07.2022, 07:00
Cum ajungi director de școală cu nota 5,60 transformată „din pix” în 7. Cine l-a ajutat pe directorul de la „Avram Iancu” din Oradea să fraudeze examenul

Majoritatea posturilor de directori de școli au fost ocupate în ultimii ani de interimari, mulți dintre ei fiind numiți politic. Anul trecut, ministrul Educației spunea că se va face depolitizarea sistemului de învățământ și că posturile vor fi ocupate prin concurs. Sorin Cîmpeanu anunța atunci că au fost scoase la concurs aproape 8.700 de posturi de director și director adjunct.

Aproape 10.000 de candidați s-au înscris la concursul organizat în toamna anului trecut, dar doar 60% dintre posturile de directori de școli au fost ocupate.

Președintele Comisiei de examen i-a completat lucrarea ca să ia nota 7

Directorul Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” din Oradea, Ioan Sorin Cuc, s-a înscris și el la concursul organizat de Inspectoratul Școlar Județean Bihor în perioada 15 octombrie – 8 decembrie 2021 și chiar a ajuns să fie declarat câștigător și să obțină titularizarea pe post.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au primit însă sesizări privind posibile fraude la examenul pentru postul de director la Școala ”Avram Iancu” și au început o anchetă. După ce au audiat mai multe persoane și au verificat lucrările candidaților și alte documente legate de concurs, au reușit să dea de firul întregului caz și să pună sub acuzare persoanele suspectate de fraudarea examenului.

Pe baza probelor obținute, procurorii i-au pus sub acuzare pe Ioan Sorin Cuc și pe Mioara Țigan, directorul Casei Corpului Didactic al județului Bihor și președintele comisiei de examinare. Mioara Țigan este, potrivit procurorilor DNA, cea care l-a ajutat pe Sorin Cuc să obțină o notă de trecere la examen și, ulterior, să fie numit în funcția de director al Școlii ”Avram Iancu”, prin concurs.

Procurorii DNA o acuză pe Mioara Țigan de instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Sorin Cuc a fost pus și el sub acuzare pentru complicitate la instigare la abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite.

La concursul pentru ocuparea postului de director la Școala ”Avram Iancu” s-au înscris Sorin Cuc și un alt profesor. Cei doi candidați trebuiau să susțină mai întâi proba scrisă, sub formă de grilă, iar dacă ar fi obținut cel puțin nota 7, participau la proba interviului.

Directorul Sorin Cuc nu a reușit însă să obțină la examenul scris decât nota 5,60. De aici, intervine Mioara Țigan, care ar fi completat lucrarea lui Sorin Cuc cu răspunsuri corecte în grilă, astfel încât să poată obține nota 7 și să fie declarat admis la prima probă.

”În acest context, până la soluționarea contestației, inculpata Țigan Mioara, în calitatea menționată mai sus, ar fi falsificat o parte din lucrarea inculpatului Cuc Ioan Sorin cu consecința măririi notei inițiale de la 5,60 la 7,00. Acest demers i-ar fi permis inculpatului Cuc Ioan Sorin să se prezinte la proba interviului și câștigarea, în final, a concursului respective”, potrivit DNA.

Audieri la DNA, după perchezitiile facute la Primaria Capitalei

Neștiind că Sorin Cuc nu a obținut, de fapt, la proba scrisă, din cunoștințele lui, decât 5,60 și bazându-se pe rezultatele pe care i le-a prezentat Mioara Țigan, inspectorul școlar general al județului Bihor l-a numit pe Sorin Cuc în funcția de director al Școlii Gimnaziale “Avram Iancu” Oradea.

Sorin Cuc și Mioara Țigan au fost anunțați marți de procurorii DNA că a fost pusă în mișcare acțiunea penală în cazul lor.

Directorul Sorin Cuc este în continuare în funcție, din care ar putea cel mult să fie suspendat, când va fi trimis în judecată.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Matei
Redactor Impact.ro și absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din București în anul 2012, Ioana s-a alăturat echipei noastre în urmă cu 3 ani, din dorința...