Cum a sfârșit, de fapt, Ion Mihalache. L-a dat afară din temniță pe patriarh, care venise să-i ofere salvarea contra „repudierii” lui Maniu

Ion Mihalache s-a născut la 3 martie 1882 în Topoloveni, Argeș. Învățător, politician (ministru în mai multe guverne), fondator și președinte al Partidului Țărănesc, vicepreședinte și președinte, timp de patru ani (1933-1937) al Partidului Național-Țărănesc. În vara lui 1947, 14 iulie, a fost arestat, alături de alți lideri țărăniști, de către regimul comunist în urma cunoscutei stratageme de la Tămădău.

Arestat în înscenarea de la Tămădău

Ion Mihalache a fost arestat la 14 iulie 1947 împreună cu alţi lideri ţărănişti în „Înscenarea de la Tămădău“, ce le-a fost pregătită de către Siguranţă împreună cu Serviciul Special de Informaţii, cu ajutor sovietic. Conducătorii ţărănişti au fost capturați când se pregăteau să se îmbarce în cele două avioane pregătite pe aeroportul de la Tămădău, la ordinele lui Iuliu Maniu, care dorea să informeze străinătatea, prin glasul liderilor partidului, despre situaţia grea din ţară.

După încheierea operaţiunii de prindere a „fugarilor” a urmat arestarea conducerii  Partidului Naţional Ţărănesc, desfiinţarea formaţiunii politice, ancheta şi organizarea procesului. În urma unui simulacru de proces, Ion Mihalache a primit sentinţa la „temniţă grea pe viaţă”. A trecut prin mai multe închisori politice şi din august 1951 a fost transferat la închisoarea Sighet. În toamna anului 1953 a fost dus de la Sighet la Ministerul de Interne, unde, timp de 18 luni s-au exercitat presiuni asupra sa pentru a semna o declaraţie de negare a propriilor crezuri politice şi de acceptare a colaborării cu regimul.

Refuzul și gestul față de un patriarh vândut noii cârmuiri

Ion Mihalache, lider istoric al Partidului Naţional Ţărănesc, condamnat la temniţă neagră pe viaţă, a murit în noaptea de 4 spre 5 februarie 1963 în închisoarea Râmnicu Sărat. În timp ce era închis, i s-a cerut să trădeze chiar de către șeful Bisericii Ortodoxe Române, Patriarhul Justinian Marina.

Corneliu Coposu, cel care la rândul său a suferit ca un martir aproape două decenii în închisorile comuniste, a povestit amănunte terifiante dintre zidurile pușcăriei, Ion Mihalache fiind închis în celula de deasupra sa.

Impact.ro

IMAGINI indecente cu Tania Budi au scăpat din telefon! Niciodată nu ai mai văzut-o AȘA

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

„O perioadă de timp, cam în deceniul al cincilea, pe la început, puteam să comunic printr-un fel de alfabet morse cu el. Cunoştea un singur alfabet de bătăi în perete, fiecare literă reprezenta o bătaie în plus. A, o bătaie, B două, vă închipuiţi că la Z erau 24 de bătăi-un sistem de comunicare foarte dificil. Era singurul pe care-l pricepea, şi am reuşit să schimb cu el câteva fraze şi să îi răspund după un efort de o jumătate de zi. „Niculina e sănătoasă”. Era vorba despre soţia lui. Şi a priceput, exista un semnal de întrerupere a comunicaţiei şi altul de OK. După aceea, slăbindu-i auzul, nu s-a mai putut ţine legătura cu el. Protestele le făcea cu o voce foarte sonoră, exact în momentul schimbării de gardă, când, datorită mişcării, celulele scăpau de sub supraveghere. Atunci venea în dreptul uşii şi, cu o voce puternică, protesta. Aşa am aflat că patriarhul Justinian Marina a fost la el în celulă, încercând să-l convingă să dea o declaraţie de blamare a lui Maniu.

Am auzit din celula mea cum a strigat: „A fost nenorocitul de patriarh Justinian Marina la mine, să mă convingă să mă desolidarizez de Maniu. L-am dat afară!” Urma deschiderea celulei, bătaia administrată de gealat, şi totul reintra în linişte şi în normal. A protestat încă o dată, de data aceasta vizitatorul care a vrut să-l convingă pe Mihalache să dea o declaraţie salvatoare pentru el a fost Ghelmegeanu. Refuzul şi strigătele lui au fost imediat potolite prin bătaia administrată de gardieni. A avut o comportare foarte demnă până în ultimul moment al vieţii. În ultima fază nu se mai putea mişca decât cu foarte mare greutate; după aceea a paralizat şi, în scurtă vreme, s-a prăpădit”. Sunt cuvintele consemnate în volumul „Mărturisiri. Corneliu Coposu în dialog cu Vartan Arachelian“.

Trupul i-a fost azvârlit într-un cimitir mlăştinos

A refuzat pactizarea cu autorităţile comuniste şi, în 1955, a fost trimis la penitenciarul Râmnicu Sărat în regim de exterminare fiind încarcerat cu numărul matricol 51 la celula nr. 35. La Râmnicu Sărat a fost supus unui regim de detenţie inimaginabil, extrem de dur cu „bătăi sistematice”, măsuri de izolare, lipsă de alimente, de asistenţe medicale şi medicamente, condiţii de igienă precare, fără pic de căldură în celule în timpul iernii. A protestat permanent faţă de regulamentele abuzive din închisoare şi de fiecare dată a fost pedepsit.

În august 1962 deşi era grav bolnav, având o hemipareză stângă, Ion Mihalache a fost pedepsit cu cinci zile de izolare pentru că „ţipa” în celulă. Starea de sănătate i s-a agravat în timpul încarcerării la Râmnicu Sărat. La începutul anilor ’60 era diagnosticat cu „spasm cerebral” şi „agravarea herniei inghinale”. A urmat inevitabilul deces. Ca şi ceilalţi deţinuţi uciși, a fost aruncat în pielea goală, într-un cimitir mlăştinos, aşa încât osemintele sale nu vor fi niciodată recuperate.

Un “portret” făcut de Argetoianu

„Dacă n-ar fi fost războiul, dacă n-ar fi fost introdus sufragiul universal, Mihalache ar fi rămas până la sfârşit simplu învăţător, încântat să ajungă preşedinte al Asociaţiei Învăţătorilor şi să ţină o cuvântare la un congres- pe când Maniu n-a mai trăit decât pentru politică de cum a scăpat de pe băncile Universităţii. Dacă Ardealul nu s-ar fi unit cu Patria-Mamă, Maniu n-ar fi ajuns desigur prim-ministru, dar deputat al românilor la Budapesta tot era să fie şi poate şi ministru unguresc, în ipoteza unei împăcări a maghiarilor cu minorităţile…”, scria fostul prim-ministru al României, președinte al Senatului și membru al Consiliului de Coroană, Constantin Argetoianu, în „Memorii pentru cei de mâine. Amintiri din vremea celor de ieri”.

Acesta a mai scris că la începutul carierei sale, Mihalache a comis o mare greşeală care i-a acrit viaţa. Luat la repezeală, s-a dus la Palat să depună jurământul de ministru în cămaşă şi în iţari şi a făcut astfel din costumul său un simbol de care nu s-a mai putut scăpa.

„Mai târziu, după ce s-a dat la franţuzească şi la englezească, după ce a înghiţit volumele de economie politică recomandate de Madgearu şi de Răducanu, după ce l-a plimbat Titulescu la Geneva şi la Cap Martin, grozav ar fi vrut să se elibereze, fie şi numai din când în când din rolul de fenomen rural care-l punea pe o treaptă inferioară faţă de interlocutorii săi. Dar fără cămaşa afară din iţari, Mihalache n-ar mai fi fost Mihalache-aşa încât nu s-a mai putut despărţi de ea. Obligaţia de a se plimba în costum de vicleim i-a înrăutăţit sufletul, bun din naştere, căci, deşi n-a mărturisit-o niciodată, îşi închipuia că toţi cei îmbrăcaţi nemteşte îi vorbeau cu condescendenţă, cu indulgenţă şi cu un prietenesc dispreţ”, mai spunea Constantin Argetoianu.

Fostul prim-ministru al României a mai scris despre Ion Mihalache că ambiţiile sale s-au deşteptat odată cu ambiţiile întregii sale tagme şi cum se ridicase deja deasupra colegilor săi prin preşedinţia Asociaţiei şi prin decorarea cu “Mihai Viteazul”a făcut din cămaşă un simbol şi s-a pus în fruntea mişcării ţărăneşti.

„Şi fiindcă, deşi îndrăzneţ la faptă, era smerit la vorbă, a ajuns ministru la un an după sfârşitul războiului. Prea inteligent ca să nu-şi dea seama că a ajunge nu era nimic şi că a se menţine era totul şi conştient de lipsa sa de pregătire pentru posturile înalte de comandă, Mihalache s-a aruncat pe manuale. A citit tot ce a găsit, pe româneşte. A luat hapuri de franţuzeşte şi a început să descifreze şi textele comandate la Paris. A înghiţi nu înseamnă însă a şi mistui, aşa încât în cazul omului nostru asimilarea a fost mediocră. Grija mare a lui Mihalache, în acele începuturi ale carierei sale, era să nu fie prins în delict de ignoranţă şi pentru aceasta venea la consfătuiri cu lecţia preparată, fără să reuşească a-i impresiona pe cei de faţă, mai toţi familiarizaţi cu cărţile, cu doctrinele şi cu teoriile. De multe ori se plictisea şi el “cu lecţia”, lăsând manualele la o parte, o lua mai ţărăneşte, punând numai bunul său simţ şi inteligenţa sa naturală la contribuţie. Vorbea atunci cu miez, evoca cu talent mizeriile celor mulţi, şi impresiona.

Mai târziu, Mihalache a lăsat la o parte erudiţia s-a mulţumit să fie “le paysan du Danube” şi şi-a ţinut acest rang cu demnitate….”, a mai scris Constantin Argetoianu.