Cum a ajuns Vodafone la limita dintre ilegal și imoral. Problema care pune operatorul de telefonie într-o ipostază complicată
Vodafone a ajuns la limita dintre ilegal și imoral. O problemă pune operatorul de telefonie într-o ipostază complicată, în contextul unei realități îngrijorătoare din România, ce este alimentată de o rată sporită de sărăcie.
Vodafone, la limita dintre ilegal și imoral
În țară, dincolo de rata crescută de sărăcie, există o obsesie pentru îmbogățire rapidă alimentată de rețelele sociale, „vedete” și televiziuni. Numeroase persoane ajung dependente de jocurile de noroc, riscând să se autodistrugă. Una din cinci persoane care suferă de acest viciu a încercat cel puțin o dată să-și ia viața.
În acest context, Vodafone a trimis un SMS cu o reclamă la jocuri de noroc, prin programul AdPlus. Teoretic, aceste mesaje promoționale ar trebui să ajungă la utilizatori doar dacă aceștia le-au cerut în mod explicit.
Dezactivarea serviciului Vodafone AdPlus nu se poate face ușor. Procesul este unul complicat și implică ascultarea multor mesaje robotizate în spatele numărului de telefon *567, conform unei analize realizate de Playtech.ro.
Mesajele de acest tip, trimise în baza unei licențe
Pentru ca Vodafone să expedieze un astfel de SMS ar trebui să aibă o licență clasa a II – a acordată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Însă, aceasta lipsește. Totuși, este posibil și ca o altă entitate să fi expediat anunțul prin rețeaua operatorului de telefonie, ca firmă terță contractată pentru acest serviciu, dar Playtech.ro a menționat că nu are nicio confirmare în acest sens.
„I-am contactat prin email (singurul mijloc disponibil) pe oficialii ONJN pentru a fi siguri dacă Vodafone activează sau nu în legalitate prin practica detaliată mai sus, dar, cel mai probabil, vom primi un răspuns oficial în următoarele 30 de zile”, a precizat Playtech.ro.
Statul român, bani mulți din jocurile de noroc
Începând cu data de 1 august, vor crește considerabil impozitele aplicate sumelor obținute din jocuri de noroc de către jucători. Până la suma de 10.000 de lei, impozitul va fi de 3%.
Între sumele de 10.000 și 66.750 de lei, impozitul va fi de 300 de lei plus 20% din suma ce depășește 10.000 de lei. La peste 66.750 de lei,, impozitul va fi de 11.650 de lei plus 40% din suma care depășește cei 66.750 de lei.
Dincolo de acel impozit, casele de pariuri și companiile din industria jocurilor de noroc plătesc o taxă de licențiere ce poate ajunge și la 120.000 de euro, iar aceasta se plătește în avans.
Publicitatea pentru jocurile de noroc, interzise complet în țări europene
Publicitatea la jocurile de noroc este complet interzisă în mai multe țări europene. Începând din noiembrie 2021, chiar și vecinii din Republica Moldova au aprobat un proiect legislativ prin care nu mai sunt permise reclamele la loterii și pariuri sportive la televizor, radio, pe internet sau panouri stradale.
Însă, în România nu există astfel de restricții. Singura limitare este la TV. Mai exact, conform regulilor stabilite de CNA, reclamele la pariuri sportive pot fi difuzate în timpul meciurilor sportive difuzate în direct, indiferent de ora difuzării acestora. După ora 23:00, pot fi difuzate reclame pentru promovarea și încurajarea acestui viciu de către orice post de televiziune, fără restricții.