Cum a ajuns să arate Caroline Wozniacki, la 6 luni de când s-a retras din tenis. Imagini de senzație cu fostul lider WTA

13 07. 2020, 17:13

Caroline Wozniacki a împlinit 30 de ani pe 11 iulie. Fostul lider WTA s-a retras din tenis în urmă cu jumătate de an.

Cum a ajuns să arate Caroline Wozniacki la șase luni de când s-a retras din tenis

Fost lider mondial, daneza Caroline Wozniacki a jucat ultimul meci al carierei pe 29 ianuarie 2020, la Australian Open, împotriva lui Ons Jabeur. Jucătoarea nu s-a putut impune în turul 3 al turneului de Grand Slam de la antipozi și la finalul meciului a izbucnit în plâns. Își dorea o altfel de retragere, poate chiar un trofeu, dar nu a fost să fie.

Tenismena își anunțase decizia de a se retrage din tenis și au trecut iată șase luni de la acel moment. Caroline Wozniacki tocmai a sărbătorit împlinirea vârstei de 30 de ani, pe 11 iulie, ocazie cu care a dat o petrecere. Fotografiile postate pe rețelele de socializare arată că sportiva a reușit să se păstreze într-o formă de invidiat. E fericită cu noua sa viață, o confirmă fratele jucătoarei, Patrik.

„Nici nu a mai pus mâna pe racheta de tenis de atunci. Ea şi soţul ei şi-au luat câteva rachete în vacanţă, însă nu le-au folosit. Au preferat să facă tot felul de alte lucruri. Viaţa ei de zi cu zi nu stă în loc, doar pentru că ea a renunţat la tenis. Acum avem de-a face cu o Caroline care este fericită cu noua ei viaţă”, a afirmat Patrik Wozniacki, pentru sport.tv2.dk.

Caroline Wozniacki a învins-o pe Simona Halep în finala Australian Open

Caroline Wozniacki s-a retras după ce a reușit să ocupe poziția de lider în clasamentul WTA și după ce a câștigat un turneu de Grand Slam, Australian Open, în 2018, tocmai în fața Simonei Halep.

Simona Halep, pe atunci numărul 1 mondial a pierdut primul set la tie break, după ce a revenit de la scorul de 2-5. În cel de-al doilea set, la scorul de 3-2 pentru Simona, aceasta a cerut ajutorul fizioterapeutului, care i-a luat tensiunea şi i-a acordat îngrijiri medicale. La ora finalei de la Melbourne a fost extrem de cald şi umiditate foarte mare. Simona a simţit dureri şi la coapsă, dar şi la gleznă.

În ciuda acestor probleme, Simona Halep a făcut break şi a câştigat setul cu 6-3. În setul decisiv, Simona a început greu şi Wozniacki a făcut break, 2-0 pentru daneză. Jucătoarea noastră a făcut re-break, 1-2. Wozniacki a făcut acelaşi lucru şi a dus scorul la 3-1. Simona a revenit şi a redus din diferenţă, 3-2. La câştigat şi pe următorul şi a egalat, 3-3. Simona Halep a făcut din nou break şi a preluat conducerea, 4-3. În acel moment, Wozniacki a cerut ajutorul medicului, după ce a resimţit dureri la genunchiul stâng.

Finala a căpătat accente dramatice după ce Wozniacki a revenit, 4-4. Imediat a făcut 5-4 şi a închis meciul cu 6-4.  Astfel, Caroline Wozniacki devenea noul nr.1 mondial, în timp ce Simona Halep cobora pe locul 2.