Cum a ajuns Mircea Badea să se bată singur. „Era sânge peste tot. Arătam ca Dracula după cină”

Stan Filon 25.01.2023, 13:18
Cum a ajuns Mircea Badea să se bată singur. „Era sânge peste tot. Arătam ca Dracula după cină”

Wow, cum a ajuns Mircea Badea să se bată singur! Îndrăgitul om de televiziune a povestit un episod dureros din viața sa, în timpul emisiunii Sinteza Zilei, de la Antena 3 CNN. Totul s-a petrecut pe când vedeta de televiziune era student la Matematică.

Cum a ajuns Mircea Badea să se bată singur

Vedeta Mircea Badea a împărtășit telespectatorilor Antena 3 CNN un episod destul de dureros, cel puțin pentru el. Îndrăgitul om de televiziune a povestit cum a fost nevoit să se lovească singur în nas, de două ori chiar, pentru a scăpa de un examen la care nu se pregătise.

„Am dat din lene la Facultatea de Matematică, Universitatea din București. N-am vrut să mai învăț deloc. Și am zis: „unde intru sigur, fără să mai învăț deloc, după ce am terminat liceu? La Matematică. Am intrat la clasa de Informatică. În primul an, m-am dus doar la examene, examene pe care le-am și luat. În anul doi, au început să se complice lucrurile și a trebuit să mă duc. Ajung la un examen la o materie, din punctul meu de vedere, ineptă. Nimeni nu știa nimic. Era ceva ce nu înțelegea nimeni. Am stat în fața catedrei la examen. Când ne-a dat subiectele, mi-am dat seama că nu înțeleg nimic. I-am zis profesorului că am învățat, dar nu am picat pe subiect și i-am spus că aș vrea să ies din examen. Era o șmecherie atunci că dacă ieși din examen, te trecea absent și puteai să mai dai încă o dată. Mi-a spus că nu mă lasă să ies. În spatele meu, toți foșneau cursurile, iar eu eram o statuie a enervării pentru că nu puteam să fac nimic pentru că profesorul mă vedea imediat. Mă și vedeam singurul cu restanță.

Cum a ajuns Mircea Badea sa se bata singur
Cum a ajuns Mircea Badea sa se bata singur

„Eu arătam ca Dracula după cină la Castelul Bran”

L-am pândit și, la un moment dat, s-a întors cu spatele. Atunci mi-am dat un pumn în nas. Nu curgea sânge, deși mă durea. M-am enervat triplu. L-am mai pândit o dată pe domnul profesor și mi-am mai dat un pumn în nas. Nu că îmi spărsesem nasul… ci explodase. Era sânge peste tot. Când s-a întors profesorul, a țipat. Era șocat. I-am zis că nu știu ce s-a întâmplat, i-am spus că probabil am pățit așa de la stres. Eu arătam ca Dracula după cină la Castelul Bran.

M-a trimis imediat la doctor. I-am zis: „aaaa, nuuu, trebuie să dau examenul!” El mi-a spus: „du-te! du-te! Te trec absent”. După ce m-am asigurat că m-a trecut absent, m-am dus la baie să mă spăl pe față. Mi-am pus nasul la loc, apoi m-am dus la filmul „Legendele toamnei” de la Cinema Patria. Eram plin de sânge pe cămașă, dar absolut liniștit și fericit. Până la urmă, m-a trecut absent. Să nu faceți ca mine”, a povestit Mircea Badea la Antena 3 CNN, la emisiunea „Sinteza zilei”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...