Problemele de la metrou se adâncesc, trenurile vin în stații și după aproape 20 de minute, iar oamenii sunt nevoiți să se înghesuie pentru a nu rămâne pe peron. Jumătate din trenuri nu mai circulă de aproape două săptămâni, din cauza datoriilor de peste 30 de milioane de euro pe care Metrorex le-a adunat de mai bine de un an la compania franceză Alstom, pentru mentenanță și curățenie. În cea mai caniculară lună și cu tot mai multe cazuri noi de COVID, aglomerația de la metrou a devenit ceva obișnuit.
Contractul cu Alstom este unul vechi din 2001 și probleme cu plățile au mai fost, însă niciodată pe o perioadă atât de lungă, spune, pentru Impact.ro, Gheorghe Udriște, care a fost de două ori la conducerea Metrorex, din 1997 până în 2001 și din 2009 până în 2012.
În al doilea mandat, Gheorghe Udriște a găsit la Metrorex aceeași situație ca cea de acum. Atunci, au fost discuții cu conducerea companiei franceze, renegocieri de contract și soluția de ieșire din criză a fost un împrumut cu care au fost plătite datoriile.
”Și atunci am fost nevoiți să renegociem contractul de mentenanță, care fusese încheiat în 2001-2002, pe vremea ministeriatului lui Miron Mitrea la Transporturi. În 2009, când nu se putea merge mai departe, la fel am găsit o datorie foarte mare, de ordinul zecilor de milioane de euro, care nu fuseseră plătiți în perioada anterioară mie, și a trebuit să renegociez contractual de mentenanță, așa încât să am și o bază de solicitare a unui credit de la Eximbank, care acorda credite garantate de stat.
Am renegociat contractual, am luat creditul de la bancă și s-a plătit atunci partea de datorie. Dar, la negocierea pe care am făcut-o, am pus foarte multe condiții, inclusiv de reducere a prețului contractului și alte condiții tehnice pentru continuarea lui. Așa s-a rezolvat problema. De atunci, cred că s-a și plătit.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Atunci, s-a ajuns la zero datorie către Alstom. Contractul a fost continuat, apoi s-a prelungit o perioadă, pentru că a fost una dintre condițiile de la renegociere de a continua contractul încă o perioadă. A fost apoi organizată o nouă licitație, a câștigat tot Alstom, dar acum s-au acumulat datorii”, spune fostul director al Metrorex.
Gheorghe Udriște crede că, și acum, soluția ar putea fi ca statul să garanteze un credit pe care Metrorex să îl ia de la o bancă, în condiții avantajoase.
Soluții se pot găsi. Firma Alstom trebuie plătită, pentru că își face treaba. Eu am rămas cu impresie bună despre Alstom când am fost la conducerea Metrorex. Am făcut și o negociere ca la carte a contractului și am anulat penalitățile, în 2011. Atunci, contractual a fost adus la zero în baza acelui credit luat de la bancă”, a explicat Gheorghe Udriște.
Problema, spune fostul director al Metrorex, trebuie rezolvată cât timp încă mai este puțină relaxare în trafic.
Dacă metroul se oprește, Bucureștiul clachează. Acum este un pic de relaxare în traficul general, dar altfel se va pune pe butuci tot Bucureștiul”, atenționează fostul director al Metrorex.
Vinovații pentru acest ”act de nebunie totală pentru București”, spune Gheorghe Udriște, sunt cei din zona politică, de unde se schimbă directorii după cum se schimbă miniștri.
Unii nici nu au legătură cu activitatea de la metrou, cu tot ce înseamnă operare, exploatare, investiții, dezvoltare. Acumulezi datorii o lună, două, trei, dar acumulezi datorii doi ani și nu vede nimeni, nimeni nu se sesizează?
Politicul este cel care poartă vina acum pentru ceea ce se întâmplă la metrou. Există o conducere, un secretar de stat care coordonează activitatea, sunt miniștrii, care se succed mai repede decât directorii. În Consiliile de Administrație, sunt oamenii ministerului.
De aia a ajuns metroul în halul în care a ajuns. Asta este situația urâtă la care s-a ajuns acum și nu văd nicio ieșire decât, tot așa, cu un credit de la bancă, garantat de stat”, susține fostul director al Metrorex.
Gheorghe Udriște mai spune că în 2012, când a plecat de la Metrorex, a lăsat compania cu credite angajamente cu Banca Europeană de Investiții pentru toată linia de metrou, din Drumul Taberei până în Pantelimon, cu credit luat pentru studiul de fezabilitate la prelungirea de la Gara de Nord la Gara Progresul, cu credit luat de la japonezi pentru prelungirea spre Otopeni.
Din cauza reducerii la jumătate a numărului de trenuri de la metrou, cele 34 de garnituri care mai sunt în circulație pe cele cinci magistrale nu mai pot circula la intervale de 3 minute. Metrorex a anunțat că metrourile circulă la intervale între 7 și 18 minute.
Gheorghe Udriște spune că, la intervale de succesiune atât de mari, metroul își pierde sensul de a oferi călătorilor un mijloc rapid de transport, în stații și în trenuri se produce aglomerare și toată situația poate duce la probleme grave.
Metroul nu este tren regional, nu este trenul care face naveta Gata de Nord – Aeroportul Otopeni și vine din 20 în 20 de minute. La metrou, omul trebuie să intre și să găsească trenul în stație.
Nu faci din metrou tren regional. Omul, ce nevoie mai are să vină la metrou dacă a coborât și a trecut un tren înaintea lui cu 2 minute, așa că mai așteaptă 20 de minute până vine următorul. Ăsta nu mai este metrou.
Și înghesuiala care se produce ar trebui să le dea de gândit. Se calcă lumea în picioare la metrou. Când oamenii se înghesuie unii în alții, nu mai este transport civilizat. Mai ales acum, când se preconizează că oamenii trebuie să poarteb din nou măști.
Lumea este răbdătoare, dar nu poți să împingi lucrurile până la niște limite care pot să conducă la probleme grave pentru călători, dar și pentru personalul de exploatare”, susține Udriște.
Fostul director al Metrorex mai spune că situația în care a ajuns metroul bucureștean este fără precedent și că niciunde în lume nu vin trenurile de metrou vină la distanțe atât de mari.
”Metrourile circulă la două minute unul de altul, se mai răresc în weekend, dar intervalul nu crește la mai mult de 7-10 minute. Altfel, nu mai este metrou, este bătaie de joc.
Politicul trebuie să ia o decizie radicală, pentru că nu te poți juca cu metroul, nu te poți juca cu siguranța traficului de la metrou”, susține Udriște.
Firma Alstom asigură din 11 iulie mentenanța doar pentru jumătate din garniturile de tren de la metrou și așteaptă plata datoriilor de zeci de milioane de euro pentru a-și relua activitatea așa cum prevede contractual. Fără mentenanță, fără controlul tehnic, trenurile nu pot circula pe cele cinci magistrale.
Fostul director al Metrorex compară situația de acum cu ce se întâmplă la o grevă a angajaților, când activitatea la metrou este redusă la o treime.
”Nu știu cât mai pot cei de la Alstom să lucreze pe datorie, cât mai asigură la jumătate. La grevă trebuie să asigure sindicaliștii o treime din nevoia de transport.
Aici am ajuns, este mai rău ca la o grevă situația în care este acum metroul.
Când discuți de metrou, discuți de un complex feroviar ultrasofisticat. O stație de metrou este un complex în sine și nu întâmplător pentru asta sunt 5.000 de oameni numai la operare, la exploatare, plus cei care asigură mentenanța și restul de activități.
Este foarte complex sistemul și dacă îl lași pe mâna oricui, se întâmplă ce s-a întâmplat acum. Nu cred că se vor limpezi foarte repede lucrurile”, a concluzionat fostul director al Metrorex.