Cu cine se iubește Adriana Bahmuțeanu, la 5 ani de la divorțul de Prigoană. “Omul ăsta chiar mă respectă!”. Imagini cu îndrăgostiții

Adriana a trecut peste despărțirea de Prigoană și se bucură din nou de viață

A trăit o căsnicie tumultoasă alături de Silviu Prigoană, iar acum a venit și rândul său să fie din nou fericită. Adriana Bahmuțeanu se bucură de prezența unui nou bărbat în viața sa. Aceasta a păstrat până acum secretul, dar de acum se cunoaște identitatea celui care îi este alături.

Adriana Bahmuțeanu iubește din nou

Vedeta pare să aibă o relație de trei ani de zile, cu un solist grec. Cu toate acestea, Adriana Bahmuțeanu și Nikolaos Papadopoulos au păstrat discreția în tot acest timp. Totuși, potrivit unui material exclusiv realizat de click.ro, Bahmuțeanu a decis să dea cărțile pe față și să prezinte povestea de dragoste cu aer elen.

Chiar dacă a pus accentul pe carieră, Adriana și-a continuat viața personală, dincolo de conflictele cu Silviu Prigoană. Cel care i-a furat inima este un solist grec șarmant, ce locuiește de 8 ani în România. Totodată, de 3 ani de zile Adriana Bahmuțeanu este cea care îi manageriază concertele din țară.

Omul ăsta chiar mă respectă. E teolog de profesie, a terminat teologie, dar n-a profesat pentru că a zis că e un om mai mult de lume, nu pentru biserică. Mama lui a fost cântăreaţă celebră în Grecia şi a moştenit vocea şi talentul ei. Are concerte, este solicitat la maximum.

Adriana, mai îndrăgostită ca niciodată

Adriana, mai îndrăgostită ca niciodată

Cum a început relația dintre Adriana și Nikos

S-au cunoscut într-un cerc de prieteni, la petrecerea Minodorei și au devenit iubiți. Cu toate acestea, Adriana nu a dorit să se mediatizeze noua sa relație, motiv pentru care a decis să păstreze discreția.

Eram în perioada când aveam vreo 50 de procese cu Prigoană şi inclusiv avocata mi-a recomandat să fiu discretă. A înţeles şi el, l-am rugat frumos să înţeleagă că, până nu avem o relaţie consolidată, să nu ne afişăm, iar el s-a dovedit a fi o persoană foarte înţelegătoare, s-a dovedit a fi un om cu suflet mare, un prieten foarte bun. Anul trecut, când am stat şase ore în operaţie, a stat după mine prin spital. Se gândea să nu păţesc ceva.

Relația dintre Adriana și Nikolaos este una serioasă, de vreme ce vedeta l-a prezentat mamei și copiilor. Aceștia se comportă precum o familie normală, iar grecul se îngrijește de micuți ca și cum ar fi ai săi.

Mama îl cunoaşte, râd de amândoi că nu se înţeleg, ea nu ştie engleză. Îi place cum cântă. Cu copiii mei se comportă foarte frumos. Îi lua de la şcoală, îi ducea. Toată Şcoala 150 îl iubeşte pe Nikos, el e foarte prietenos, mai ales cu copilaşii. Are şi el un fiu de aproape 20 de ani, îl cunoaştem, totul e bine până acum, a declarat Adriana Bahmuţeanu pentru click.ro.

Adriana ar putea să spună din nou DA!

Adriana ar putea să spună din nou DA!

Bat clopotele de nuntă?

Se pare că șarmantul solist are gânduri serioase. Nikos își dorește să oficializeze relația cu Adriana și să o ia de soție. Cu toate astea, ea este rezervată având în vedere și experiențele cu Prigoană.

Nu mă gândesc la acte, sunt sătulă de acte. El tot zicea să mergem în Grecia la Meteora să facem o logodnă, dar nu am stabilit pentru că nu mă simt pregătită pentru aşa ceva. Era şi el mereu pe drumuri. Poate o să urmeze şi logodna.

Cuplul obișnuiește să schimbe reședința, oscilând între casa Adrianei din București și cea a lui Nikolaos din Salonic. De asemenea, între Adriana și noul său partener pare a exista multă înțelegere. Cei doi au reușit să găsească un numitor comun și să accepte diferențele dintre ei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI