Cu ce se ocupa, de fapt, Ștefania înainte să-l cunoască pe Speak. Amănuntul neștiut din viața vedetei

Emanuela Pană 30.04.2021, 11:50

Speak și Ștefania formează unul dintre cele mai îndrăgite cupluri din lumea mondenă din România. Tânăra de doar 24 de ani a devenit cunoscută publicului larg după oficializarea relației cu artistul cu 10 ani mai în vârstă, însă puțini sunt cei ce știu cum arăta și cu ce se ocupa șatena înainte de a-l cunoaște pe Speak.

Cu ce se ocupa Ștefania înainte să-l cunoască pe Speak

Speak (34 de ani) și Ștefania (24 de ani) au sărbătorit în această lună 4 ani de relație, formând unul dintre cuplurile la modă în showbiz-ul românesc. Cei doi s-au cunoscut pe platourile de filmare, Ștefania urmând să apară în videoclipul piesei „Libelula“, lansată de Speak, iar între ei s-a format repede o legătură. La scurt timp, tânăra a devenit cunoscută publicului drept „Libelula“ lui Speak, iar cuplul a devenit și mai în vogă după participarea la show-ul fenomen „Asia Express“, unde cântărețul a cerut-o de nevastă pe focoasa șatenă.

Toate bune și frumoase, dar v-ați întrebat vreodată cu ce se ocupau cei doi înainte de a cunoașe celebritatea? Puțină lume știe că Speak, pe numele său real  Ştefan Sprianu, a fost sportiv profesionist până la vârsta de 20 de ani. Cântărețul a jucat baschet la CSS Bacău de la vârsta de 9 ani, însă a cochetat și cu tenisul, atletismul şi înotul.

Eram talentat, am fost desemnat cel mai tehnic jucător de baschet al României la categoria Juniori 3. Totuși, m-am lăsat pentru că am simțit că nu mai sunt perspective din punct de vedere sportiv. Am ales să mă duc în Iași la facultate și am jucat și acolo, însă am renunțat definitiv în momentul în care a trebuit să aduc bani de acasă“, a declarat Speak.

În ceea ce o privește pe consoarta lui cu 10 ani mai „fragedă“, până în anul 2015, lumea showbiz-ului nu auzise de Cristina Ștefania. Pe atunci, tânăra se concentra asupra studiilor sale, fiind eleva Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin“, din Galați.

Citește și: Ştefania e însărcinată? Un fan a dat-o de gol pe iubita lui Speak

Amănuntul neștiut din viața vedetei

Tânăra este singură la părinți, față de care are mereu numai cuvinte de laudă, căci au crescut-o înconjurată de foarte multă dragoste, după cum a spus-o chiar ea.

Cu ce se ocupa Ștefania lui Speak înainte de a deveni cunoscută
Cu ce se ocupa Ștefania lui Speak înainte de a deveni cunoscută

Sunt singură la părinţi, deoarece eram foarte posesivă cu părinţii mei. Dorinţa de a fi singură la părinţi îmi aparţine, iar ei au respectat asta“, declara cu ceva timp în urmă viitoare soție a lui Speak.

În cazul în care nu știați, dansul a fost dintotdeauna marea pasiune a Ștefaniei, dar și o lampă de lansare în lumea bună a muzicii. Muncitoare și ambițioasă, tânăra a ajuns să lucreze cu unii dintre cei mai cunoscuți coregrafi din România, având, totodată, și numeroase colaborări cu artişti consacraţi, precum INNA, în videoclipul Ruleta.

De asemenea, logodnica lui Speak a mai dansat şi în proiectele lui Smiley, Randi şi Elena Gheorghe. Așadar, Cristina Ștefeania s-a făcut cunoscută publicului, inițial, ca dansatoare, însă frumoasa șatenă are talent și în muzică. Unii sunt de părere relația de iubire cu Speak a reprezentat o bună rampă de lansare pentru gălățeancă în industria muzicii, însă artistul a povestit că, după ce i-a auzit vocea, el a fost cel care a insistat ca Ștefania să lanseze o primă piesă.

Vedeta a colaborat de nenumărate ori și cu Emil Rengle, alături de care a oferit diferite show-uri de dans.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...