VIDEO EXCLUSIV

Cristi Iacob se simte bine doar în postura de jurat: „Nu aș concura la Te cunosc de undeva nici bătut cu frânghia udă!”. Ce îl sperie, de fapt. VIDEO EXCLUSIV

Andreea Archip 02.12.2022, 15:33

Actorul Cristi Iacob s-a alăturat emisiunii „Te cunosc de undeva”, difuzată sâmbătă seara, la Antena 1, în calitate de jurat, în 2018. După patru ani, în care a evaluat prestațiile concurenților și a văzut cât de multă muncă este în spatele acestor transformări, actorul a mărturisit, în exclusivitate pentru Impact.ro, că nu ar putea face față din postura de concurent.

Cât de exigent este cu prestația lui pe micul ecran, ce defecte are și de ce a plâns un sfert de oră pe Camino de Santiago sau Drumul Sântului Iacob, parcurs în aproximativ două luni, ne-a povestit juratul de la show-ul transformărilor.

Impact.ro: Cum ai făcut pasul către televiziune? Ce te-a determinat să te alături show-ului „Te cunosc de undeva?”

Cristi Iacob: Nu am mai vrut să fac televiziune, dar formatul acesta este atât de frumos și atât de calitativ! Este o muncă în spate, nu vă închipuiți cum muncesc oamenii ăia. Nu aș concura la „Te cunosc de undeva” nici bătut cu frânghia udă! Pe cuvântul meu de onoare! Nu!

Cristi Iacob: „Am făcut și eu muzică, dar urlu ca un lup la lună”

Nu ai putea face față ritmului de filmări sau probelor în sine?

Nu, cred că aș muri în ediția a doua. (n.r. râde) Vorbesc foarte serios! În primul rând că este un show în care skill-urile sunt de cântăreți. Doamne, am făcut și eu muzică, dar urlu ca un lup la lună! Nu, nu are sens! Poate doar Tarzan să-mi iasă! Doar atât! E greu, sunt oameni care fac niște lucruri absolut admirabile și le fac cu tot sufletul lor.

Cum este să fii jurat la „Te cunosc de undeva?”

E o onoare, în primul rând, pentru că fac parte dintr-o emisiune câștigătoare și câștigătorii de fapt sunt cei de acasă care primesc un produs bun și de o calitate exemplară. Emisiunea este dusă din ce în ce mai mult la next level, arată foarte frumos, vorba englezilor: glamour!

Obișnuiești să te uiți la pretația ta de pe micul ecran?

Da, bineînțeles, ca să îmi corectez eventualele greșeli pe care le pot face, dar sunt destul de împăcat cu mine însumi. Atunci când sunt, sunt acolo, nu sunt în altă parte, nu mă gândesc la altceva.

Cristi Iacob: „Eu sunt cel mai mare critic al meu”

Soția se poate numi cel mai mare critic al tău?

Eu sunt cel mai mare critic al meu, pentru că îmi cunosc defectele, trăiesc de 50 și ceva de ani cu mine și știu cât de bou pot fi uneori.

Cum ai reușit să te împaci anumite defecte?

Încerc să le corectez cumva, e greu. De exemplu, repezeala. Mă entuziasmează o chestie și atunci pot fi părtinitor sau mă reped. Și atunci trebuie să îmi țin în frâu, trebuie să am răbdare să văd până la capăt un lucru. Mă entuziasmează ceva destul de rapid și atunci, nevăzându-l până la capăt, nu pot să-l văd în ansamblu. Sunt un pic elitist, aștept niște lucruri, mă emoționează lucrurile din suflet, cele care au calitate umană teribilă, nu coaja lucrurilor, ci profunzimea lor. Îmi plac mult mai mult lucrurile astea. Prefer să plâng decât să râd.

Când ai plâns ultima oară de fericire, de exemplu?

De fericire sunt rare ocaziile. Asta cu plânsul toată lumea crede: dacă plângi, nu ești bărbat! Nu, ești foarte bărbat dacă plângi!

Ești sensibil, te emoționează anumite lucruri sau vorbești de plâns în domeniul tău, în actorie?

E altceva, meseria e meserie, e cu totul altceva. Nu ai cum să te emoționeze, cred că și de asta Dumnezeu ne-a dat animalele în jur, pentru că dacă vedem un cățel lovit de o mașină, măcar să ne mai sensibilizeze inimile astea împietrite.

De ce a plâns Cristi Iacob pe Camino de Santiago

Când ți s-a întâmplat ultima oară să plângi și dacă, în general, te ascunzi să nu te vadă cei apropiați?

Nu mă ascund. De fapt asta este o deformație profesională, pentru că în general omul plânge așa, în el însuși, noi, artiștii plângem așa, să arătăm durerea în față, pentru că oamenii uită că, de fapt, suntem supuși durerii. Nu e vorba de durere în sensul fizic sau într-un sens malefic, dar trebuie să te emoționezi, sunt lucruri frumoase. Vrei să spun cel mai frumos cadou de plâns pe care l-am primit vreodată? Mergeam pe Camino de Santiago, trebuie să mergi pe jos vreo 2.000 de km, am făcut în vreo două luni de zile, și la un moment dat am plâns de fericire.

De ce? Era foarte simplu, era un pământ roșu, pământul din nordul Spaniei, cerul era albastru, era o pădure verde, un bolovan, nătărăul de mine și un vultur care se rotea. Era atât de simplu, încât poți să plângi de frumusețe și era atât de frumos, încât m-am oprit, am stat pe bolovanul respectiv, am bocit ca un dobitoc un sfert de oră, dar nu mă puteam opri, pentru că era esențial, era simplu și nu ai cum, m-a copleșit! Nu era nimeni în preajmă. Poți să faci și chestia asta, dar trebuie să fii foarte sincer și trebuie să fii foarte atent la ce ți se întâmplă, la viața ta.

Cristi Iacob: „Nu există nimic profund rău în lumea asta”

În afară de teatru, film televiziune, ce îți mai place să faci? Ce hobby-uri ai? Cui îi dedici timpul?

Fac multe lucruri. Sunt copil de plasticieni, mai sculptez, din când în când, mai cioplesc piatră, mai cânt uneori.

Ce lucruri bune ți s-au întâmplat anul acesta?

Tot, absolut tot, chiar și lucrurile mai puțin bune. De ce? Eu cred că orice lucru rău deschide o altă poartă în altă parte. Nu există nimic profund rău în lumea asta. Le înrăim noi, asta e cu totul altceva, dar asta e numai vina noastră, a oamenilor. Dar viața asta este așa de frumoasă și e o singură dată!

Video: Daniel Bălan

Urmăriți Impact.ro și pe