Dan Petrescu, actualul antrenor al campioanei CFR Cluj, a fost la un pas de a ajunge la Dinamo în urmă cu 12 ani, însă patronul echipei cu care avea contract nu a fost de acord cu mutarea. Cristi Borcea a dezvăluit că a încercat să-l atragă cu o sumă uriașă, dar planul său a eșuat.
Fostul acționar al lui Dinamo, Cristi Borcea, a făcut dezvăluiri de culise într-o emisiune televizată. Borcea a intenționat să-l aducă pe Dan Petrescu pe banca tehnică a „câinilor roșii”, însă planul său a eșuat după ce s-a lovit de opozția patronului echipei cu care „Bursucul” avea contract. Intenția lui Cristi Borcea era de a asigura stabilitate pe banca tehnică, după ce cu un sezon în urmă Dinamo avusese patru antrenori. Și în acest sens și-a dorit să-l aducă pe Dan Petrescu, antrenor care și-a dat acceptul, însă i-a transmis lui Borcea să discute și cu Dumitru Bucșaru, patronul echipei Unirea Urziceni, cu care „Bursucul” avea contract.
„CFR Cluj are un antrenor extraordinar. Am vrut să-l iau pe Dan Petrescu la Dinamo. Am venit cu 500.000 de euro. Mă pusesem de acord cu el. Trebuia numai ca Victor Becali să discute cu Dumitru Bucșaru. A fost înainte de sezonul câștigat de Urziceni.
I-am adus 500.000 de euro imediat. El e foarte corect, d-asta e și antrenor mare. A zis «Eu îmi dau acceptul, dar să iei acceptul patronului». Nu și-a dat Bucșaru acordul. E prima dată când spun asta. Pe Dinamo voia s-o antreneze orcine. Aveam cei mai buni jucători și cel mai mare buget”, a spus Cristi Borcea, la Realitatea Sportivă.
Până la urmă, mutarea nu a mai avut loc, iar Dan Petrescu a scris istorie la Unirea Urziceni, echipă cu care în 2009 a câștigat campionatul și a jucat în grupele Ligii Campionilor.
Cu Mircea Rednic pe banca tehnică, Dinamo a trebuit să se mulțumească doar cu locul secund în acel sezon.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Întrebat ce ar face acum dacă ar avea putere de decizie la Dinamo, Cristi Borcea a declarat că ar merge pe mâna actualului antrenor, „un dinamovist adevărat”.
„Acum, dacă aș fi la Dinamo, l-aș lăsa pe Mihalcea. A fost în perioada asta grea, ce să-i mai ceri? A fost și națională… Mai dinamovist ca el câți să fie acum? Vorbesc despre momentul de față”, a mai spus Cristi Borcea.