Creșterea pensiilor 2020. Anunțul lui Klaus Iohannis despre pensii și salarii

Stan Filon 09.09.2020, 19:12
Creșterea pensiilor 2020. Anunțul lui Klaus Iohannis despre pensii și salarii

Președintele Klaus Iohannis a ieșit la declarații pentru a dezminte un zvon aruncat în spațiul public de PSD, care spune că Guvernul Orban urmează să taie pensiile. Șeful statului a spus că majorarea punctului de pensie cu 14% a fost posibilitatea de moment a guvernului, dar că situația se va îmbunătăți.

Președintele Klaus Iohannis le-a spus românilor că pensiile și salariile nu vor fi tăiate, așa cum anunță PSD

Președintele Klaus Iohannis a spus că economia României își va reveni și atunci vor fi posibile majorările de pensii și alocații promise. Șeful statului a spus că vor fi și mai mulți bani pentru investiții și a precizat că pentru asta se luptă la Bruxelles.

„Economia își va reveni și va permite un parcurs normal care înseamnă creșteri de alocații și pensii de investiții. Noi ne pregătim de ani de creștere, nu de reducere. Pentru ca această creștere să fie semnificativă, pentru asta m-am bătut și eu la nivel european”, a declarat președintele.

Președintele Klaus Iohannis le-a spus românilor că pensiile și salariile nu vor fi tăiate, așa cum anunță PSD
Președintele Klaus Iohannis le-a spus românilor că pensiile și salariile nu vor fi tăiate, așa cum anunță PSD

”E o prostie pesedistă aruncată în spațiul public din motive electorale”

Klaus Iohannis a precizat că nu vor exista tăieri de pensii și de salarii și că această retorică este una „pesedistă”. „Nu s-a vehiculat niciodată vreo tăiere de salarii și de pensii. E o prostie pesedistă aruncată în spațiul public din motive electorale. E clar că bugetul pe anul viitor trebuie construit cu mare grijă. E de preferat ca bugetul să fie discutat și aprobat de noul Parlament după alegerile parlamentare. Nu se discută despre tăieri de salarii și pensii. Este exclus așa ceva”, a spus Klaus Iohannis.

Președintele Iohannis a mai spus că actualele majorări au fost făcute în limita bugetului, iar PSD-ul acționează tot populist atunci când spune că Guvernul putea să facă mai mult.

„Toată lumea trebuie să înțeleagă că bugetul țării nu permite tot ce ne dorim. Este regretabil că PSD nu a înțeles și continuă să dea impresia unor persoane că s-ar fi putut mai mult. Nu s-ar fi putut mai mult. Aceste încercări ale PSD-ului de a corecta prin Parlament finanțele țării este jalnică, este o abordare populistă, electoralistă.

Mai mult decât s-a decis până acum nu este posibil în acest an. Finanțele publice nu pot fi extinse. Asta este realitatea. Nu am vrut pandemia dar trebuie să gestionăm resursele publice astfel încât lucrurile să funcționeze. O abordare sănătoasă este cea mai responsabilă”, a mai declarat Iohannis.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI