Câte dosare penale a avut Klaus Iohannis. Ce spune șeful statului despre situația lui juridică

Daria Petrescu 26.08.2020, 18:40
Câte dosare penale a avut Klaus Iohannis. Ce spune șeful statului despre situația lui juridică

În urmă cu un an, s-a deschis un dosar împotriva lui Iohannis, de către de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Acest lucru s-a întâmplat, după ce Lumea Justiției a făcut o plângere împotriva președintelui și a soției lui, Carmen. Atunci, sesizarea a fost depusă în legătură cu manoperele prin care familia Iohannis a intrat în posesia a două imobile în centrul Sibiului. Asta s-ar fi întâmplat în 1999. Cu toate astea, președintele a negat totul în urmă cu doi ani. El a susținut că nu are niciun dosar, toate fiind clasate. Iată ce spunea șeful statului despre situația lui juridică.

Klaus Iohannis a susținut că nu are niciun dosar penal

Potrivit declarației făcute de Klaus Iohannis, acesta nu are niciun dosar penal. Toate acestea au fost clasate, pe motiv că nu există fapte. El a declarat că știe foarte bine a ce făcut pe vremea când era primarul Sibiului, motiv pentru care este nevinovat.

„Poate este important şi pentru români să ştie şi de la mine, să afle şi din gura mea că eu nu am comis niciodată o ilegalitate sau o faptă penală. Lucru care este la fel de adevărat şi pentru soţia mea, Carmen”, a declarat Klaus Iohannis în urmă cu doi ani, potrivit Digi24.

Klaus Iohannis și soția lui, Carmen
Klaus Iohannis și soția lui, Carmen

Precizarea a fost făcută de Klaus Iohannis, în 2018. El a declarat atunci, că soţia sa nu va merge la audieri la Parchetul General, pentru că se vor afla în vizită de stat la Londra. „Nu va merge fiindcă ne vom afla în vizită de stat în Londra”, a explicat el.

„Eu ştiu foarte bine ce am făcut şi la Primărie, şi înainte de Primărie, şi la Preşedinţie”

Atunci când a fost întrebat câte dosare are, acesta a lămurit problema și a mărturisit că nu se simte vinovat cu nimic. El a susținut că nu are niciun astfel de dosar penal.

„Eu nu am avut niciun dosar. Toate s-au clasat şi asta se numeşte că nu am avut un dosar.

El adună articolele pe care dumneavoastră şi alţii le-aţi scris pe parcursul acelor cinci campanii electorale în care am fost. Aceste clasări nu s-au făcut fiindcă mă cunosc eu cu Lazăr 1, Lazăr 2 sau altcineva. Nu i-am cunoscut pe aceşti oameni, nici nu am vreun fel de relaţie personală, avem relaţii instituţionale.

Aceste dosare toate s-au clasat fiindcă nu există fapte. Eu ştiu foarte bine ce am făcut şi la Primărie, şi înainte de Primărie, şi la Preşedinţie şi poate este important şi pentru români să ştie şi de la mine.

Să afle şi din gura mea că eu nu am comis niciodată o ilegalitate sau o faptă penală, lucru care este la fel de adevărat şi pentru soţia mea, Carmen”, a mai spus el atunci, potrivit sursei citate.

Plângere penală împotriva președintelui țării

În primăvara acestui an, s-a făcut o plângere penală împotriva lui Klaus Iohannis. Plângerea a fost făcută de trei asociații. Președintele era acuzat de promovarea de idei ostile față de comunitatea maghiară.  Această plângere a fost clasată de procurorii ÎCCJ. Klaus Iohannis a acuzat atunci PSD că că ”se luptă în birourile secrete din Parlament ca sa dea Ardealul ungurilor”.

Urmăriți Impact.ro și pe