Copii creativi, pot face lucruri excepționale. Povestea unui proiect devenit viral, dintr-o ”joacă”

Rădulescu Valentin 01.03.2021, 19:33

În Pandemie lumea s-a blocat. Părinții au fost nevoiți să-și țină copii acasă și să le găsească ocupație, mai ales în orele libere. Astfel se face că, anul trecut, în luna mai profesorul de Arta Actorului, Magda Băcescu demara, dintr-o ”joacă”, un proiect.

”Joaca” poate crea lucruri excepționale

Nevoia te învață și te face să scoți din tine cele mai creative lucruri, exact atunci când nu te aștepți. Un asemenea caz este și cel al personajului ”Puffy”. Cine este  Puffy? Conform creatorului proiectului, profesorul metodist de Arta Actorului, Magda Băcescu este o fetiță de șapte ani, drăgălașă, ca toate fetițele. Ceea ce o face, însă, specială, este că ea , Puffy este un mic unicorn foarte drăguț.

Micuța Puffy a apărut în urma unor jocuri de imaginație, creative, la orele de teatru online susținute de Magda Băcescu cu elevii săi, de la Clubul Copiilor Sector 1 București.

Toate aceste jocuri au ajuns povești, spuse de Puffy într-un prim proiect video, numit ”Poveștile lui Puffy”.

”Atunci când am pornit să creeăm poveștile, au participat copii din toate mediile sociale, de vârste diferite, chair și copii cu disabilități. Unii dintre ei provin din medii sociale defavorizate, cu risc mare de abandon școlar. Iar partea spectaculoasă a fost că toți au dovedit o imaginație și o creativitate ieșită din comun. Ceea ce înseamnă că toți copii au potențial fabulos, dacă sunt puși în diverse situații și li se acordă șanse egale.”, decalră profesorul Magda Băcescu.

Luând un avânt neașteptat, proiectul a ajuns o emisiune radiofonică cu și pentru copii, difuzată la un post de radio online al diasporei, Radio Vocativ, ca mai apoi să ajungă o revistă. Atât emisiunea, difuzată în fiecare sâmbătă seara, de la ora 19:00, cât și revista, poartă numele de ”Puffy și Prietenii”.

Copii creativi, pof face lucruri excepționale. Povestea unui proiect devenit viral, dintr-o ”joacă”
Copii creativi, pof face lucruri excepționale. Povestea unui proiect devenit viral, dintr-o ”joacă”

Un proiect de amploare prin frumusețea lui

Inițiatoarea proiectului este și ea uimită de popularitatea creației sale, micuța fetiță unicorn Puffy, care a ajuns să fie promovată, atât în media, la anumite posturi TV, cât și în alte reviste de pe piață, cum ar fi ”Șotronul Cultural”, revistă pentru copii, apărută sub egida ”Mantaua lui Gogol”, al cărei inițiator este scriitorul și Președintele Uniunii Ucrainenilor din România, filiala București, Mihai Traista. Revista ”Puffy și Prietenii”, publicată bianual, a fost distribuită prin furnizori de presă atât în România, cât și în diaspora românească din țările europene și de peste ocean.

”Nu credeam că o să aibă un asemenea succes. Totul a pornit de la o joacă, iar eu și soțul meu am ajuns acum să producem o emisiune pentru copii și să redactăm o revistă. O revistă care deja, de la numărul următor are grupul redacțional format  majoritar din copii și tineri, care vor scrie fiecare câte un material, din domeniile care-i pasionează. Domeniile sunt diverse, de la fashion și până la astrologie. Și ca fapt divers, redactorul care va scrie despre astrologie, se numește  Roșcan Alexandru Sebastian, are doar 7 anișori,  așa ca Puffy, și este pasionat de asta”, spune Magda Băcescu.

Iată ce se poate face atunci când îți pui mintea și creativitatea la treabă, și provoci copii să-și dea frâu liber imaginației.

Urmăriți Impact.ro și pe