Conferința donatorilor pentru Republica Moldova, desfășurată astăzi. România, Franța și Germania se ocupă de organizare

Elena Avramescu 21.11.2022, 10:56
Conferința donatorilor pentru Republica Moldova, desfășurată astăzi. România, Franța și Germania se ocupă de organizare

În cursul zilei de astăzi, un număr de 45 de ţări şi instituţii urmează să se întâlnească la Paris cu scopul de a pune la dispoziția Republicii Moldova ajutoare de milioane de euro. Acest lucru a fost decis deoarece există temeri conform cărora această ţară are toate șansele să fie destabilizată şi mai mult din cauza conflictului din Ucraina.

Bogdan Aurescu va coprezida a treia conferinţă a donatorilor Republicii Moldova

În decursul acestui an, Republica Moldova a resimţit puternic efectele creşterii preţurilor la alimente şi energie, dar şi migrația refugiaţilor ucraineni în număr de 2,5 milioane de locuitori, care au sosit în această ţară. Se pare că Republica Moldova a primit mai mulţi refugiaţi pe cap de locuitor decât orice altă ţară, scrie Reuters.

În prezent, Moldova se confruntă cu probleme din ce în ce mai mari odataă cu venirea iernii, dar și din cauza reducerii de către Gazprom cu 40 la sută a livrărilor de gaze naturale. În acest sens este afectată capacitatea autorităţilor de a furniza energie electrică suficientp, precum şi căldură întregii populaţii.

„Moldova este direct afectată, pentru că este dependentă de aprovizionarea cu energie din Rusia şi este o ţară care are o parte din teritoriu controlat de soldaţii ruşi, deci este deosebit de vulnerabilă”, a spus un diplomat francez în cadrul unui briefing de presă.

În acest sens, astăzi este programat să ajungă ajutorul care urmează să fie folosit pentru a susţine bugetul şi aprovizionarea cu energie electrică a Republicii Moldova, dar şi costurile pentru găzduirea a mii de refugiaţi ucraineni.

Aceasta nu este prima conferinţă a donatorilor Republicii Moldova, ci a treia la număr, iar de data aceasta va fi coprezidată de ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, împreună cu ministrul pentru Europa şi afaceri externe al Franţei, Catherine Colonna, şi de ministrul afacerilor externe al Germaniei, Annalena Baerbock.

Conferinta donatorilor pentru Republica Moldova, desfasurata astazi
A treia conferinta a donatorilor pentru Republica Moldova

Inițiativa acestui proiect a fost făcută de miniştrii de externe ai României, Germaniei şi Franţei la începutul acestui an cu scopul de a putea mobiliza contribuţiile financiare ale comunităţii internaţionale şi pentru a sprijini reformele necesare pentru aderarea la UE.

În plus, în cadrul conferinţei de la Paris sunt aşteptaţi şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, dar şi ministrul de externe de la Chişinău, Nicu Popescu.

Bogdan Aurescu a transmis un comunicat prin care anunță că unica necesitate a Republicii Moldova o reprezintă obţinerea de asistenţă financiară necesară pentru achiziţii de gaz şi de electricitate.

În plus, acesta urmează să informeze participanţii despre măsurile de asistenţă întreprinse de România, cum ar fi sprijinul bugetar direct acordat recent, în valoare de 10 milioane de euro, precum și iniţierea implementării Acordului privind asistenţa financiară nerambursabilă în valoare de 100 de milioane de euro acordată Republicii Moldova de către România.

„Lansarea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova constituie un semnal clar privind consolidarea acestui nou format ca instrument pentru coagularea sprijinului internaţional multidimensional şi confirmarea rolului său într-o perioadă dificilă în care Chişinăul are mai mult decât oricând nevoie de asistenţa comunităţii internaţionale”, găsim notat în comunicatul MAE.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...