Cod rutier 2020. Amenda s-a mărit. Detaliul pe care șoferii îl ignoră și e sancționat drastic

Andrei Cezar 23.06.2020, 19:02

Șoferii cunosc faptul că atunci când se urcă la volan este obligatorie purtarea centurii de siguranță, iar pasagerii din drepata nu sunt scutiți de această prevedere legală, în caz contrar riscând amenzi usturătoare. Însă puțină lume știe că în Codul Rutier este prevăzut ca fiind obligatorie purtarea centurii de siguranță și în cazul pasagerilor care ocupă locurile din sapte. Iată care sunt amenzile.

Ce amenzi pot primi șoferii

Codul rutier aduce în fiecare an schimbări, pe care mulți șoferi, de obicei, le ignoră. Amenzile s-au mărit și ele, iar conducătorii auto pot sancționați după cum urmează:

Înainte de toate, trebuie precizat faptul că amenzile rutiere se acordă în funcție de un element de bază, numit „punct-amendă”. Cuantumul acestuia este de 145 de lei.

  • clasa I: două sau trei puncte-amendă, adică 290 sau 435 de lei;
  • clasa a II-a: patru sau cinci puncte-amendă, adică 580 sau 725 de lei;
  • clasa a III-a: de la șase la opt puncte-amendă, adică de la 870 la 1.160 de lei;
  • clasa a IV-a: de la nouă la 20 de puncte-amendă, adică de la 1.305 la 2.900 de lei;
  • clasa a V-a: de la 21 la 100 de puncte-amendă, adică de la 3.045 la 14.500 de lei.

În funcție de gravitatea abaterilor de la normele Codului Rutier, șoferii se pot încadra în una dintre clasele de amendă prezentate mai sus.

Cod rutier 2020. Amenda s-a mărit. Detaliul pe care șoferii îl ignoră și e sancționat drastic
Cod rutier 2020. Amenda s-a mărit. Detaliul pe care șoferii îl ignoră și e sancționat drastic

Amendă pentru ocupanții mașinii care nu poartă centură

Se încadrează în clasa I de sancțiuni persoanele care sunt într-o mașină aflătă în mișcare și nu poartă centruă de siguranță. Fie că vorbim de șoferul autovehiculului, ori de ceilalți pasageri.

Art. 99. (1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa I de sancţiuni următoarele fapte săvârşite de către persoane fizice:
8. nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul şi a pasagerilor acestuia de a purta, în timpul deplasării pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranţă omologate.”, se specifică în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Potrivit legii, amenda se este cuprinsă între 290 și 435 de lei.

De altfel, pasibili de sancțiune sunt și șoferii care transportă minori, dar nu au montate măsurile de siguranță pentru aceștia, în mașină.

”Art. 97. (1) Copiii cu vârsta sub 12 ani sau cu înălţimea sub 150 cm trebuie să poarte centuri de siguranţă adaptate greutăţii şi dimensiunilor lor, iar cei cu vârsta sub 3 ani se transportă numai în dispozitive de reţinere omologate.
(2) Conducătorilor de autovehicule le este interzis să transporte copii cu vârstă de până la 12 ani pe scaunul din faţă, chiar dacă sunt ţinuţi în braţe de persoane majore, în timpul deplasării pe drumurile publice.”

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI