Cod roșu în România. Locul cel mai afectat de vremea severă

Iancu Andreea 29.05.2022, 20:32
Cod roșu în România. Locul cel mai afectat de vremea severă

Starea vremii din România este marcată zilele acestea de coduri de vreme severă, care anunță fenomene meteo extreme în mai multe zone ale țării. După ce au transmis că unele regiuni vor fi afectate de cod portocaliu și galben de vijelii și precipitații, meteorologii au emis duminică o avertizare de cod roșu de tip nowcasting, privind fenomene severe imediate. Locuitorii sunt rugați să manifeste prudență.

Cod roșu într-un județ din România. Unde sunt așteptate fenomene meteo severe

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au transmis o nouă avertizare de fenomene meteo severe, de această dată de tip cod roșu (nowcasting), care vizează mai multe localități din țară. În ultimele ore, mai multe zone ale României au fost afectate de căderile abundente de precipitații, precum și de vânt puternic, vijeliile producând efecte serioase în regiunile în care s-au manifestat. Duminică, meteorologii au emis o avertizare de cod roșu care vizează județul Dolj.

În localitățile menționate de către specialiști, se vor înregistra vijelii puternice, însoțite de grindină de mari dimensiuni, averse torențiale și frecvente descărcări electrice. Cantitățile de apă care se vor acumula ar putea atinge cantități însemnate de pe metru pătrat. Avertizarea aceasta este valabilă pentru ora 19:10 și până la ora 20:00.

Localitățile vizate de cod roșu sunt: Segarcea, Valea Stanciului, Bistreț, Bârca, Calopăr, Cerăt, Vârvoru de Jos, Afumați, Goicea, Drănic, Giurgița, Lipovu, Urzicuța, Giubega, Cioroiași, Perișor, Siliștea Crucii, Măceșu de Sus, Sălcuța, Întorsura, Galiciuica, Măceșu de Jos, Cârna, Radovan.

Cod roșu de vreme rea în România
România, afectată de fenomene meteo severe

Vremea rea, anunțată în mai multe județe ale țării

Meteorologii au avertizat că sunt posibile manifestări severe ale vremii din România în perioada următoare, mai multe coduri roșii de tip nowcasting urmând să fie anunțate, atunci când este cazul, pentru anumite zone, în condițiile în care aproape toată țara este vizată de alerta de vreme rea.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Județele din sud și cele din municipiul București este în vigoare un cod portocaliu. Hidrologii se așteaptă la creșteri bruște ale debitului apelor și spun că există posibilitatea de a fi emise coduri roșii de inundații. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat că vremea rea este anunțată în mai multe regiuni ale țării, vârful fiind așteptat duminică seara. Regiunile din sud și sud-vestul țării se află sub o avertizare meteo de cod portocaliu de vreme severă.

„În Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei, sud-vestul Transilvaniei și local în Carpații Meridionali, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 50…90 l/mp. Mai ales după-amiaza și seara, cu precădere în jumătatea sudică a Olteniei și în sud-vestul și centrul Munteniei vor fi perioade în care se vor semnala și vijelii puternice (viteze de 75…90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice.”, a transmis ANM.

Codul portocaliu este anunțat în intervalul 29 mai, ora 14:00 – 30 mai, ora 03:00, în timp ce codul galben vizează perioada 29 mai, ora 10 – 30 mai, ora 10.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...