Cod portocaliu de furtuni şi grindină. Vremea rea face ravagii. Un pod luat de viituri, mai multe gospodarii inundate – Update

Ana Anitoiu 31.07.2022, 20:34

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment de Cod portocaliu și unul galben de vreme rea valabil în mai bine de jumătate de țară. Meteorologii au anunțat în ce județe ale țării sunt așteptate furtuni şi grindină.

Vremea rea, ravagii în țară

Update duminică, 31 iulie 2022, ora 20:33. Furtunile au lovit cu furie localitatea Valu lui Traian din Constanța. Zeci de curţi au fost inundate, iar un pod a fost luat de viituri.

Update duminică, 31 iulie 2022, ora 15:20. ANM a emis o avertizare de Cod portocaliu de vreme rea, valabilă până duminică, 31 iulie, ora 16:15, în județul Constanța: Năvodari, Ovidiu, Murfatlar, Cumpăna, Valu lui Traian, Techirghiol, Lumina, Negru Vodă, Topraisar, 23 August, Castelu, Poarta Albă, Limanu, Albești, Amzacea, Pecineaga, Mereni, Comana și Bărăganu.

„Se vor semnala: averse torențiale ce vor depăși local 35…40 l/mp, frecvente descărcări electrice, grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului”, arată avertizarea ANM.

Update duminică, 31 iulie 2022, ora 12:35. În contextul avertizărilor meteo de vreme rea, un pod din stațiunea Azuga, județul Prahova, a fost distrus de viitură, iar resturile s-au izbit de un alt pod, ce riscă acum să se prăbuşească. Peste 3.500 de oameni din patru localităţi au rămas fără curent electric.

„Un pod ce se afla la o distanţă de mai bine de un kilometru de pârtia din Azuga a fost practic smuls de către viitura puternică ce a venit în zona respectivă. A fost purtat mai bine de un kilometru şi a fost izbit de un alt pod care riscă şi el acum să fie distrus, având în vedere greutatea pilonilor şi a tuburilor ce s-au desprins din prima construcţie (…)

Sunt extrem de multe intervenţii ale reprezentanţilor din cadrul Departamentului pentru Stuaţii de Urgenţă „Şerban Cantacuzino” din judeţul Prahova. De asemenea, peste 3.600 de persoane sunt afectate de fenomenele meteo. Vorbim despre locatiăţile Breaza, Comarnic, Provița de Sus şi Proviţa de Jos.

Azi-noapte, salvatorii au intervenit la trei inundaţii de carosbil, în Sinaia, Comarnic, dar şi în Azuga, unde mai mulţi arbori au fost doborâţi. Din fericire, nu s-au întregistrat victime”, a transmis Cristi Georgescu, corespondent Antena 3.

Oraşele Sinaia, Buşteni şi Azuga au rămas fără apă potabilă din cauza ploilor torenţiale. Condițiile meteo au generat căderi de aluviuni de pe versanţi, ce au înfundat captările de apă.

Cod portocaliu de vreme rea în România. Zonele vizate

Update duminică, 31 iulie 2022, ora 10:11. ANM a actualizat avertizarea de Cod portocaliu, pentru perioada 31 iulie, ora 10:00 – 1 august, ora 03:00. În acest interval, vor fi averse torențiale ce vor acumula local 40…60 l/mp, local în estul Moldovei, sud-estul Transilvaniei, nordul Munteniei și al Dobrogei, precum și în zona Carpaților de Curbură. Ploile vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

De asemenea, ANM a actualizat avertizarea de Cod galben de vreme rea, pentru intervalul 31 iulie, ora 10:00 – 1 august, ora 10:00. Conform meteorologilor, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în nordul, nord-vestul, centrul, estul și sud-estul teritoriului.

„Vor fi averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp. Pe parcursul nopții aria manifestărilor de instabilitate atmosferică va fi în restrângere”, a anunțat ANM, care a publicat și o hartă aferentă acestor avertizări. Deschideți galeria foto de mai sus pentru a vedea județele vizate.

Știrea inițială:

Conform ANM, Codul portocaliu vizează mai bine de jumătate din țară, conform hărții de mai jos, până la ora 10:00. Astfel, în vestul, nord-vestul, centrul și sud-vestul țării, precum și la munte este anunțată instabilitate atmosferică accentuată.

„Vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 70…90 km/h, vijelii puternice, ploi abundente, frecvente descărcări electrice și pe alocuri căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 40…60 l/mp”, a anunțat ANM.

Cod portocaliu de vreme rea. Zonele din Romania in care sunt anuntate furtuni si grindina
Cod portocaliu si Cod galben in Romania. Foto: ANM

Cod galben de vreme rea în țară

De asemenea, ANM a emis un Cod galben de vreme rea, valabil până duminică, la ora 22:00, în mai multe județe, conform hărții. Meteorologii au anunțat instabilitate atmosferică temporar accentuată.

„Vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, local, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40 l/mp”, arată anunțul ANM.

Prognoza meteo pentru București

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, până duminică seara, ora 22:00, în București va persista valul de căldură. Disconfortul termic va fi ridicat și indicele temperatură – umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități și sunt posibile intervale cu instabilitate atmosferică
temporar accentuată.

Meteorologii au anunțat averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa, duminică, în jurul a 31 de grade Celsius, în timp ce temperatura minimă va fi de 19…20 de grade Celsius.

ANM a anunțat și prognoza meteo pentru luna august. În ultima parte a verii, vremea va continua să fie caniculară, iar regimul pluviometric va fi deficitar.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...