SPECIAL

Cocuța Vogoride, moldoveanca eroină care a învins Imperiul Otoman. Ne-a dat o sărbătoare națională după ce a cotrobăit prin sertarul soțului

Dan Mlădinoiu 22.07.2022, 06:00
Cocuța Vogoride, moldoveanca eroină care a învins Imperiul Otoman. Ne-a dat o sărbătoare națională după ce a cotrobăit prin sertarul soțului

Fiică a logofătului Costachi Conachi (1777-1849) şi a Smarandei (Zulnia) Negri din Brânzeni, recăsătorită Conachi, Ecaterina (căreia toată lumea îi va spune Cocuţa, după cum era alintată în familie) vede lumina zilei pe 17 august 1828. La 16 ani, pe 2 iunie 1846 este măritată cu Nicolae Vogoride, fiul fostului guvernator al insulei Samos din Marea Egee care, după cum mărturisesc contemporanii, „nu s-a prea istovit cu cetitul cărţilor”. Însuși domnul Moldovei, Mihail Sturdza, a fost oaspete la nunta lor de la Țigănești. Tatăl Cocuței, inginer, poet și boier de viță veche era unul dintre cei mai bogați români ai vremurilor sale. Vorbitor a cel puțin șase limbi, a fost considerat “cel mai bun inginer hotarnic din Moldova”. Un intelectual de primă mână. Deși a deținut o sumedenie de funcții publice, a locuit numai în splendidul palat de la Țigănești, județul Galați. O modestă așezare, care, nici azi, nu are mai mult de câteva sute de suflete. Fire pronunțat boemă scria strofe de o rară frumusețe, era mai mereu îndrăgostit și un fustangiu de clasă. Fieful său acoperea 13.000 de metri pătrați, fiind locul unde petrecerile se țineau lanț, condimentate cu licori fine și femei de lume.

Cocuța Vogoride, femeia care a făcut Mica Unire. Aprigă la vorbe și fapte

Atunci când Sublima Poartă îl investea, în 1857, pe Nicolae Vogoride în funcţia de caimacan, i s-a promis şi tronul Moldovei, cu condiţia să zădărnicească unirea celor două principate. Nu avea de unde să ştie că are o nevastă unionistă. Convingerile civice ale Cocuței au devenit manifeste în contextul luptei pentru unire din Moldova. Astfel, reacţionează hotărât, opunându-se numirilor lui Nicolae Cantacuzino la Justiţie şi a lui Costin Catargiu ca ministru de Interne, ambii cunoscuți antiunioniști, amenințând în caz contrar cu divorțul și cu plata unor despăgubiri egale în cuantum cu zestrea sa. A făcut „scene foarte urâte şi a adus caii de poştă, pentru a pleca la ţară” (Constantin Hurmuzache).

Stabilită la moşia sa din Ţigăneşti îi scrie soţului său, “veneticului din Fanar”: „Ai venit în ţară lipit pământului, n-ai altă avere decât zestrea ce ţi-am adus-o eu, fata lui Conachi. Îţi iert risipirea ce-ai făcut-o din averea mea, dar nu-ţi voi ierta trădarea faţă de neamul, faţă de ţara care ar fi trebuit să devină şi a dumitale. Cum nu ai altă avere decât a mea, aş putea printr-un divorţ să te las din nou pe paiele de pe care te-am ridicat. Vezi dacă-ţi place mai bine această perspectivă, promisiunilor pe care ţi le fac turcii”. Bărbatul n-o ia în seamă, ceea ce-i va fi fatal.

Nicolae Vogoride, sotul anti-unionist al Cocutei. Portret si caricatura din presa vremii

Complotul soldat cu măsluirea alegerilor și scandalul depeșelor compromițătoare

Pe 19 iulie 1857 au loc alegerile pentru Divanul ad-hoc, iar rezultatul este defavorabil taberei unioniste, şi asta deoarece caimacanul Nicolae Vogoride a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a ajunge domn al Moldovei. Altfel spus, a falsificat rezultatul electoral. Se spune că ar fi purtat mereu asupra-i un pachet, pe care-l încuia peste noapte într-un seif, iar cheia o ţinea sub pernă. Lovită greu în aspiraţiile ei patriotice, Cocuţa reuşeşte să-i sustragă cheia, şi, astfel, pune mâna pe corespondenţa soţului. Surpriză de proporţii: dă peste 14 scrisori diplomatice venite de la Sublima Poartă şi de la Secretariatul Ambasadei Turciei din Londra.

Într-una se spunea clar: „Poarta doreşte ca Luminăţia ta să lucreze cu energie contra Unirii, dar să lucreze fără vuiet, şi mai ales, să nu arate că primeşte asemenea instrucţiuni de la Poartă”, alta îl felicita pentru că „n-ai acordat libertatea presei pe care nişte moldoveni nesocotiţi caută a o întrebuinţa pentru ca poporul să se pronunţe în favoarea Unirii”. Cu alte cuvinte: „Aici se aflau dovezi clare privind amestecul Porţii în falsificarea alegerilor din Moldova menite să formeze Divanurile ad-hoc” (Mihai Dimitrie Sturdza).

Mai departe, gestul Cocuţei de a le face publice intră în istorie, redirecţionându-i cursul apare în Enciclopedia României, lucrare monumentală din 1938 coordonată de Dimitrie Gusti (colaboratori: Nicolae Iorga, Constantin C. Giurescu, Rădulescu Motru, Mircea Vulcănescu ş.a.): „Cocuţa a reuşit, prin violarea corespondenţei dintre trimisul Porţii şi demnitarii constantinopolitani, să descopere şi să invalideze complotul pregătit cu sprijinul Imperiului Habsburgic, prin care partida unionistă trebuia să piardă alegerile din Moldova”. Drept urmare, scrisorile originale rămâneau la Comitetul Electoral din Iaşi, iar copiile legalizate au fost trimise la Bruxelles, la Comisia Mixtă din Bucureşti şi la cele patru ambasade prietene. Mai târziu, le-a publicat Mihail Kogălniceanu, sub titlul „Estract de scrisori secrete trimise caimacanului Moldovei de către deosebite feţe politice”.

Rolul crucial al Cocuței

Ea a prezentat scrisorile lui C. Negri și prozatorului unionist, Dimitrie Rallet. Cei doi le-au expus ambasadorului Franței la București, iar acesta le-a trimis spre publicare revistei “L’Etoile de Danube” (Steaua Dunării) care fusese interzisă la Iași și apărea la Bruxelles. S-a declanșat rapid o reacție în lanț a presei occidentale. Astfel, ziarele londoneze, prusace, pariziene etc. au explodat cu titluri pe prima pagină. Un vechi și important prieten al românilor, Napoleon al III-lea, și-a oferit sprijinul, însă nu avea acces la Înalta Poartă. De aceea, a cerut o întâlnire cu Regina Victoria a Angliei. Întrevederea a avut loc la Osborne. Monarhul britanic s-a bucurat de succes în contactul său diplomatic cu sultanul. Cum dovezile nu puteau fi contestate, fiind dincolo de orice dubiu, s-a impus repetarea testului electoral, sub stricta supraveghere a Puterilor Garante.

Alexandru Ioan Cuza a ramas in istorie drept figura reprezentativa a Unirii Principatelor. In spatele lui insa au actionat oameni decisivi, iar Cocuta Conachi-Vogoride sta la loc de cinste

La 24 august 1857, Ali Paşa trimitea lui Nicolae Vogoride ordinul privind anularea alegerilor, revizuirea listelor electorale şi organizarea unui alt scrutin. Desfăşurate pe 22 septembrie 1857, noile alegeri sunt cât se poate de concludente-unioniştii au câştig de cauză, doar câteva voturi fiind împotrivă, iar aleşii sunt sărbătoriţi „cu muzică militară. Pe uliţe, oraşul era luminat ca ziua”. În felul acesta se netezea drumul pentru bătăliile din 5 şi 24 ianuarie 1859. Memorialistul Constantin Gane surprinde exact momentul istoric: „Dacă nu ar fi existat antiunioniştii, nu am fi cunoscut bărbăţia şi curajul unioniştilor. De n-ar fi fost Vogoride, nu am fi avut o Cocuţa”. Astfel, putem spune că Unirea Principatelor, una dintre cele mai importante sărbători naționale ale românilor, i se datorează în mare parte.

O icoană a istoriei românilor

Apoi, ţine să sublinieze: „Din filele letopiseţelor, se pot desprinde doar trei icoane de femei: Elisabeta Movilă, Cocuţa Conachi-Vogoride şi Regina Maria”. Cocuţa Conachi a fost contemporana unei perioade de prefaceri modernizatoare, intrând în contact, prin intermediul numeroasei sale familii (era sora vitregă, după mamă, a lui Costache Negri, a Zulniei, căsătorită cu Vasile Sturdza, fruntaş unionist, a Catincăi şi a maicii Evghenia Negri, la rându-le simpatizante ale ideii de unitate naţională), cu scrieri revoluţionare ce au marcat întreg secolul XX.

Statuia Ecaterinei „Cocuta” Conachi-Vogoride din Tecuci

Odată actul Unirii împlinit, l-a părăsit pe Nicolae Vogoride şi a călătorit prin Europa. După moartea acestuia, survenită în 1862, s-a recăsătorit cu principele Emanuele Ruspoli, care a devenit unul dintre apropiaţii regelui italian Vittorio Emanuele II. Cocuţa Conachi a cunoscut astfel cele mai elitiste cercuri politice şi artistice italiene, fiind o temerară susţinătoare a procesului de unificare, aşa cum se dovedise a fi şi în cazul românesc. A murit doborâtă, la 22 februarie 1870, pe când se afla la Genova, de febră palustră, o boală parazitară a ficatului, la doar două săptămâni de la nașterea ultimului său copil. A fost înmormântată la cererea sa lângă părinți, la moşia familiei de la Ţigăneşti.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe