Clujul ar putea deveni curând al doilea oraș din România, după București, care are o rețea de metrou. Procedurile au intrat în linie dreaptă, iar Primăria Cluj a venit cu noi detalii despre proiectul grandios.
Primarul Clujului, Emil Boc, nu renunță la ideea de a construi o rețea de metrou în orașul pe care-l conduce. Edilul susține că procedurile au intrat în linie dreaptă.
Așadar, în câțiva ani, dacă termenele vor fi respectate, Clujul ar putea deveni al doilea oraș din România care are metrou. Deocamdată, interes există, spune Emil Boc. Licitația pentru studiile necesare realizării metroului și trenului metropolitan s-ar putea realiza pe 30 iulie, după ce a fost suspendată.
„Ne aflăm în faza depunerii ofertelor pentru realizarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate la metrou şi tren metropolitan. 21 de firme s-au înscris şi am prelungit termenul de la 1 iulie pe 30 iulie datorită clarificărilor solicitate de cei interesaţi, pentru a nu exista probleme, pentru a putea asigura echidistanţă, echilibru şi egalitate de tratament tuturor, astfel încât să permitem tuturor să se alinieze la start şi să depună oferte, deoarece este cel mai important proiect al Clujului pentru următorii 20 de ani. (…) Sursele de finanţare pentru metrou şi tren metropolitan sunt europene, naţionale, locale sau private. Suntem eligibili pentru metrou şi tren metropolitan pentru exerciţiul financiar european 2021-2027″
Emil Boc, primarul Clujului
Metroul din Cluj e dorit de primarul Emil Boc, dar și de șase primari ai unor comune din apropiere, care au semnat un acord de asociere în acest sens. Proiectul grandios va fi făcut în două etape.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„În această fază va fi implementat un sistem de transport rapid care va acoperi întregul coridor feroviar cuprins între halta Nădăşelu şi staţia de la Bonţida, pe o lungime de aproximativ 43 de km. Punctele de oprire actuale vor rămâne aceleaşi şi se propune adăugarea unor noi staţii de oprire în zonele: Baciu, Tetarom pe str. Tăietura Turcului şi la podul Ira pe str. Aurel Vlaicu. Pentru fiecare punct de oprire se vor analiza facilităţile disponibile pentru călători: bănci, zone de aşteptare, toalete, puncte de procurare a biletelor (automate/case). De asemenea, se va analiza disponibilitatea parcărilor de mici dimensiuni şi se va realiza conectivitatea cu transportul public local la fiecare punct de oprire”
Emil Boc, primarul Clujului
Metroul propriu-zis va fi realizat în a doua etapă, a precizat edilul Clujului.
„Proiectul va avea două părţi. În prima parte se va realiza legătura dintre comuna Floreşti şi Podul Ira pe următorul traseu propus: zona de sud a comunei Floreşti – viitorul spital regional de urgenţă – centrul comercial Vivo – cartierul Mănăştur – centrul oraşului Cluj-Napoca şi zona de est a oraşului, respectiv zona Aurel Vlaicu/Podul Ira. Pentru zona din afara oraşului se va studia posibilitatea realizării metroului suprateran, iar de la intrarea în Cluj-Napoca acesta urmând a fi realizat în subteran. A doua etapă a realizării metroului vizează crearea legăturii dintre comunele Floreşti şi Gilău”
Emil Boc, primarul Clujului
Potrivit presei locale, rețeaua de metrou, așa cum e gândită în prezent până la aeroport, ar fi construită pe o distanță de 17 kilometri. Costul estimat se ridică la 1,7 miliarde de euro.
Primarul Clujului, Emil Boc, speră să obțină mare parte din bani din finanțare europeană, din următorul exercițiu bugetar 2021-2027.