EXCLUSIV

Clejanii refuză să mai cânte cu Margherita din cauza scandalurilor? Sumele uriaşe pe care le cer celebrii lăutari pentru evenimente EXCLUSIV

Simona Ecovoiu 26.02.2022, 14:18

Vestiții lăutari Viorica și Ioniță de la Clejani au agenda de lucru plină, după lunga perioadă fără concerte, din cauza pandemiei Covid-19, care a băgat în faliment toți artiștii. Iar dacă, odinioară, își luau și fiica pe scenă, iată că, urmare a problemelor ei avute cu legea, Margherita nu mai figurează pe afișele Clejanilor. Reporterii impact.ro au aflat cât câștigă celebrii ei părinți, pentru un show total, dar și pe planuri are nonconformista lor fată, de altfel, o solistă talentată.

„Clejanii câștigă și 15.000 de euro pentru un show total!”

Viorica și Ioniță de la Clejani au reluat seria spectacolelor, dar și turul televiziunilor, cu show-urile lor antrenante. Prin urmare, începe să se umple din nou pușculița, după epuizantul șomaj impus de pandemia de Covid-19. Iar banii vin, ca în perioadele de glorie, fără număr:

„Cu tot cu instrumentiști, Clejanii câștigă și 15.000 de euro, ca să facă show, dar media este de 7.000-10.000 de euro. Pot cânta un program sau două, cu pauză, ori toată noaptea”, ne-a declarat, în exclusivitate pentru impact.ro, un impresar care cunoaște tarifele vedetelor.

Clejanii refuză să mai cânte cu Margherita?
Viorica și Ioniță de la Clejani

Clejanii pregătesc un show etno-rock progresiv, la Bruxelles: „Trebuie să atragem și tineretul!”

Ioniță și Viorica au agenda plină de spectacole. Sunt așteptați și la un mare concert, la Bruxelles, intitulat ”Poveste fără sfârşit”, în cadrul Festivalului internaţional de prestigiu – Balkan Trafik 2022:

„Vom avea un spectacol la Bruxelles, pe 30 aprilie, unde vor mai fi prezenți 150 de artiști și de instrumentiști, cei mai buni din Europa. Noi am mai avut, de-a lungul carierei, peste 5.000 de spectacole și în Franța, am cântat și în Japonia. Pe 18 și 19 martie vom avea însă primele două recitaluri la Chișinău, în premieră.

Începem 2022 în forță, cu muzică pentru sufletul românilor, vom aduce, la un loc, cântece vechi şi melodii reorchestrate în stil etnic-rock progresiv! Nu este ușor. E o combinație între muzica autentică și chitara electrică. Scopul este să atragem tineretul spre muzica noastră. Muzica pe care o cântăm rezistă de 300 de ani și va dăinui!”, a declarat Ioniță de la Clejani, recent, la Antena 1.

Margherita, fiica lor, s-a ținut departe de scenă. Lucrează la un proiect muzical solo?

Iată însă că, în toate aceste spectacole, pe care le vor susține, Ioniță de la Clejani nu menționează nimic și despre fiica lui, Margherita, care adesea îi însoțea, în turnee. Cel mai probabil, celebrii ei părinți așteaptă să se aștearnă uitarea peste isprăvile sale, din ultimii ani:

„Margherita are o voce  bună, un timbru vocal asemănător cu al mamei Viorica, face și show, este o prezență tonică pe scenă. Însă, după problemele de anii trecuți, a luat o pauză de la scenă. Când cânta cu părinții ei, Margherita câștiga în jur de 600-1.000 de euro”, ne-au declarat apropiații celebrei familii de lăutari.

Recent, solista a postat un mesaj pe contul său de Facebook. Cel mai probabil, va fi o revenire în muzică, dar în altă formulă:

„Caut instrumentiști disponibili pentru un nou proiect muzical, pentru evenimente private, viori, suflători, clape, percuții, soliști vocali!”.

Margherita a avut numai probleme. Și-a avariat mașina, din cauza drogurilor, și s-a luat la harță cu două femei

Margherita le-a făcut celebrilor săi părinți o grămadă de probleme. În urmă cu doi ani, și-a avariat mașina. Autoritățile au constatat atunci că tânăra se afla sub influența substanțelor interzise. Deși a negat cu vehemență, rezultatele analizelor efectuate de către INML au scos la iveală faptul că în sângele vedetei era un cocktail de stupefiante. La scurtă vreme, Margherita a avut o altercație cu două femei, într-un magazin de pe Calea Victoriei din București. Femeile au reclamat-o la Poliție, că le-ar fi agresat verbal și fizic, însă, în cele din urmă, conflictul s-a stins.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...