Copilăria fiecăruia este rememorată prin arome și gusturi ale preparatelor pe care obișnuiam să le gustăm în special în vacanțele la bunici. Chiar dacă regăsim cu greu savoarea unora dintre experiențele culinare de odinioară, există câteva preparate care ne întorc în timp. O porție de clătite cu flori de salcâm este cu siguranță acel desert, atât de la modă astăzi, dar pe care îl regăseam în meniul din copilăria la bunici. Savoarea aparte a acestuia nu este întâlnită în niciun alt preparat, fiind totodată caracteristic primăverii. În plus, este și ușor și rapid de preparat, fiind necesare doar câteva ingrediente.
Desertul copilăriei multora dintre noi este unul extrem de savuros, cu aromă de primăvară. Cine nu a încercat până acum, rețeta de clătite cu flori de salcâm este una ce te transpune imediat în curtea bunicilor. În plus, florile de salcâm sunt cunoscute pentru proprietățile lor terapeutice, tratând unele probleme ale sistemului nervos, dar și bolile digestive. Totodată, acest desert poate fi obținut doar în perioada scurtă în care înfloresc salcâmii, fapt care îl face și mai special. Preparatul este o poezie de primăvară, pe care, dacă nu l-ai încercat până acum, ar fi bine să o faci.

Începe prin a clăti în două-trei ape florile de salcâm, pe care apoi să le lași la scurs. Ouăle se amestecă cu zahărul și un praf de sare, peste care se adaugă laptele și făina, apoi apa minerală și esența. Toate acestea se omogenizează bine până se obține aluatul final. Compoziția se lasă timp de 15 minute la odihnit. Ulterior, se ia fiecare floare de salcâm și se scufundă prin aluat pentru ca apoi să se așeze în tigaia antiaderentă, având grijă ca florile să se afle la o distanță potrivită pentru a nu se lipi. Aceasta se lasă la foc mediu.
Fiecare floare de salcâm în parte se trece prin compoziție și se pune în tigaie, la distanță una față de alta. Atunci când clătitele sunt bine rumenite pe o parte, se întorc cu ajutorul unei spatule și se presează ușor astfel încât să se aplatizeze. La final, mini clătitele pot fi servite pur și simplu, fiind extrem de aromate, însă merg de minune cu gem, dulceață, cremă de ciocolată sau doar cu zahăr pudră deasupra.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]