Mai multe ispite, atât feminine cât și masculine, au făcut senzație în cele cinci sezoane Insula Iubirii, de la Antena 1. Au devenit celebrii odată cu apariția pe micul ecran, unii dintre ei participând apoi la alte show-uri tv și devenind unele dintre cele mai simpatice personaje. Filmările pentru sezonul VI din Insula Iubirii au început deja, însă au fost oprite din cauza pandemiei de coronavirus. Nu se știe când se va difuza emisiunea, însă este posibil să revedem ispite din sezonul trecut. Iată care sunt cele mai cunoscute și simpatice dintre ele.
Nicoleta Dragne a fost una dintre cele mai sexy apariții de pe micul ecran. A acceptat rolul de ispită cu plăcere, după ce într-unul dintre sezoane a reușit să despartă unul dintre cele mai solide cupluri. Aceasta are o afacere despre care a spus că îi merge foarte bine.
Maria Ilioiu este roșcata sexy care a pus pe jar inimile bărbaților. Aceasta a spus că participarea la show-ul Antenei 1 a ajutat-o să cunoască mai mulţi oameni, dar şi să se descopere pe ea.
Dana Badea, bruneta în vârstă de 30 de ani este dansatoare profesionistă și coregrafă. Spune despre ea că este îndrăzneață și nu se teme să încerce noi experiențe. Este foarte posibil să ne întâlnim cu ea, în următorul sezon Insula Iubirii.
Andy a fost una dintre cele mai sexy ispite masculine de „Temptation Island – Insula iubirii“. Acesta este pasionat de călătorii și sport. Acesta declara la finalul sezonului trecut, că nu va mai acccepta provocarea de a fi ispită, vrând să se concentreze pe alte proiecte.
„Din punctul meu de vedere, sezonul acesta este foarte captivant. Fetele sunt extrem de frumoase, iar poveştile lor sunt fabuloase. Sezonul trecut am învăţat foarte multe despre mine, iar de data aceasta voi pune în aplicare toate acestea“, a povestit Andy.
Raul a fost considerat unul dintre cei mai maturi bărbați de la Insula Iubirii. Este profesor de ski si locuiește în Cluj. Raul se caracterizează ca fiind un om calm, sincer, sociabil şi cu multă voinţă.
La vârsta de 30 de ani, Mircea făcea senzație în sezonul 3 Insula Iubirii. Acesta a participat și în sezonul 5, însă din păcate, nu și-a găsit jumătatea și s-a întors în Talia, unde locuiește și acum.
„E suficient să intru într-o încăpere şi mă remarcă toată lumea. Mă îmbrac elegant, clasic, iar culoarea ochilor mă scoate în evidenţă. Îmi place să mă distrez şi sunt sigur că am atuurile necesare pentru a cuceri o femeie“, spunea Mircea.