Cine ar putea veni la conducerea Spitalului Județean Suceava, după ultima demisie. Măsuri de urgență luate de Ministrul Sănătății

În contextul actual al îmbolnăvirilor tot mai pronunțate cu noul virus și a focarului de infecție de la Spitalul Județean Suceava, a doua conducere a acestei unități medicale a demisionat. De aceea, au fost luate măsuri de urgență, suplimentare, din partea Ministerului Sănătății, condus în prezent de Nelu Tătaru.

Cine ar putea veni la conducerea Spitalului Județean Suceava, după ultima demisie

Ministrul Sănătății, alături de noul secretar de stat, Ionel Oprea, vor efectua o vizită, în această joi, pe 2 aprilie, în municipiul Suceava. Și, respectiv, în unitatea medicală, rămasă în prezent problematică. În seara de miercuri, a doua conducere de la Spitalul Județean Suceava și-a anunțat demisia. De aceea, oficialii ministerului se vor deplasa personal până în această zonă a țării, pentru a vedea ce se întâmplă, în realitate, și cum este gestionată criza sanitară.

Cine ar putea veni la conducerea Spitalului Județean Suceava, după ultima demisie. Măsuri de urgență luate de Ministrul Sănătății

Ministrul Sănătății Nelu Tătaru va efectua o vizită la Spitalul din Suceava, în această joi

Din câte se pare, noua conducere, formată din managerul spitalului Florin Filip şi directorul medical Doina Ganea Motan, au demisionat în seara de miercuri, pe 1 aprilie. De asemenea, și directorul de îngrijiri medicale a acestui spital, Mihaela Hreceniuc, se află în izolare la domiciliu.

Cei doi, Florin Filip şi Doina Ganea Motan, au preluat mangementul acestui spital cu o săptămână în urmă, când Vasile Râmbu a fost suspendat. Cu o zi în urmă, un medic de la Suceava și-a făcut curaj și a semnalat noi nereguli, întâmpinate în cadrul unității devenite focar de infecție cu SARS-COV-2.

„În această dimineaţă (n.r.: joi, 2 aprilie 2020), Nelu Tătaru, ministrul Sănătăţii şi noul secretar de stat, Ionel Oprea se vor deplasa la Suceava. Secretarul de stat va rămâne în localitate pentru gestionarea situaţiei”, anunță cei de la Mediafax.

Măsuri de urgență, de la Ministrul Sănătății

În cazul Spitalului de la Suceava a fost deschis și un dosar penal, pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu, de către procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Totodată, la conducerea Spitalului din Suceava ar putea fi numit un medic militar.

„Sunt avute în vedere împrejurările în care s-a realizat testarea pentru infecţia cu COVID-19, respectiv au fost testate unele persoane, cu încălcarea reglementărilor legale, în condiţiile existenţei unui număr limitat de teste, iar probele recoltate unor angajaţi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu au fost înaintate către laboratoare specializate, în vederea analizării, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de izolare a cadrelor medicale, zădărnicind în acest fel activităţile de prevenire şi combatere a infecţiei virale cu noul coronavirus”, anunță procurorii.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI