Cine ar putea să-i ia locul lui Vintilă la FCSB. „Aș avea o discuție cu Gigi Becali”

Marian Cărăvan 03.07.2020, 18:12

Gigi Becali nu prea îl mai are la suflet pe Bogdan Argeș Vintilă. De la „contract pe viață”, tehnicianul ar putea ajunge în scurt timp la despărțirea de FCSB. Rezultatele și relația cu jucătorii nu îl ajută deloc pe antrenorul roș-albaștrilor.

Cine ar putea să-i ia locul lui Vintilă pe banca tehnică a vicecampioanei

Bogdan Vintilă nu mai e așa de sigur de postul său și nu ar mira pe nimeni dacă Gigi Becali ar face schimbări pe banca tehnică. În plus, în țară sunt destui antrenori care și-ar dori să aibă ocazia de a lucra la FCSB și care așteaptă momentul favorabil de a ajunge la gruparea roș-albastră. Deși unii dintre ei știu clar în ce s-ar băga. Totuși, există și antrenori care nu ar ezita să aibă o discuție cu patronul FCSB dacă ar fi contactați. Iar unul dintre ei este Eugen Neagoe, fost antrenor în acest sezon la Dinamo și FC Hermannstadt.

„La FCSB nu este un vestiar greu. Sunt jucători foarte talentați, de valoare, dar nu cred că este un vestiar greu de gestionat. Eu cred că Gigi vorbește mai mult la televiziuni decât cu echipa, cu antrenorul. Aș avea o discuție cu Gigi Becali. Normal că aș discuta cu el dacă m-ar chema la o cafea”, a spus Eugen Neagoe pentru Pro Sport.

Eugen Neagoe ar antrena la FCSB dacă l-ar chema Gigi Becali

Ce spune Eugen Neagoe despre Gigi Becali și ce șanse le dă celor de la FCSB

Eugen Neagoe și-ar dori să o antreneze pe FCSB și nu e convins că Gigi Becali e chiar omul care le face pe toate. În sensul că nu patronul ar dicta schimbările în timpul meciurilor sau că nu ar da dispoziții tactice. Totodată, tehnicianul crede că FCSB nu ar avea șanse nici măcar la podium sezonul viitor dacă va rămâne cu actualul lot.

„Eu în momentul de față eu nu cred că Gigi Becali face tot. Că mai spune: „Bagă-l pe ăla, vreau să joace ăla”, da, dar nu cred că se bagă la antrenamente sau chestii d-astea. Dacă rămâne lotul actual nu le dau șanse nici anul viitor, nici la locurile 2-3. Totul pleacă din poartă, de la apărare. Au jucători foarte buni ofensivi”, a mai spus Eugen Neagoe.

Eugen Neagoe, 52 de ani, a avut o carieră prodigioasă ca fotbalist, începută în 1986, la Universitatea Craiova, și încheiată tot în Cetatea Băniei, dar la Extensiv Craiova, în 2003. A cucerit de două ori Cupa României.

Urmăriți Impact.ro și pe