Cine a inventat televizorul, de fapt. Cum arăta la început?

Emanuela Pană 04.08.2023, 13:25

În secolul XXI, telespectatorii sunt la fel de predispuși să urmărească emisiunile pe telefoane mobile, laptopuri și tablete ca și pe un televizor. Însă, în mod surprinzător, toate aceste schimbări tehnologice au fost, în esență, doar îmbunătățiri ale unui sistem de bază care a funcționat încă de la sfârșitul anilor ’30 – cu rădăcini mai vechi de atât. Totuși, cine a inventat televizorul?

Viața fără televizor

Poate fi dificil să ne imaginăm o lume fără televizoare. Cu toate acestea, a existat o vreme înainte ca el să existe. Cu mai bine de 100 de ani în urmă, omenirea a putut trăi fără televiziune. Asta ne-a făcut să ne întrebăm: cine a inventat televizorul? Răspunsul la această întrebare depinde de modul în care „definim“ televizorul.

În 1922, Charles Francis Jenkins a trimis pentru prima dată o imagine fixă prin unde radio. Trei ani mai târziu, John Logie Baird a făcut posibilă prima transmisiune live. El a făcut prima demonstrație publică a creației sale, pe care a numit-o televizor, în 1926.

Cu toate acestea, mulți oameni îi atribuie lui Philo Farnsworth inventarea televizorului. Acesta a depus un brevet pentru primul televizor complet electronic în 1927, pe care l-a numit Image Dissector. Un alt inventator, Vladimir Zworykin, a construit un sistem îmbunătățit doi ani mai târziu.

Părinții fondatori ai televizorului

Viața noastră ar fi fost extrem de plictisitoare fără televiziune. Televiziunea ne furnizează informații despre lume, ne lărgește orizontul. Putem asculta muzică, putem viziona emisiuni, talk-show-uri, ştiri şi filme. Toată lumea este pasionată de televiziune, dar te-ai întrebat vreodată cine a inventat televizorul?

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Ca și în cazul multor alte invenții, opiniile referitoare la „părinții fondatori“ ai televizorului diferă. De pildă, punctul intern de vedere îl numește drept inventator de radio (care a fost inventat înaintea apariției televizorului) pe A.S. Popova, în vreme ce, în străinătate, aceeași problemă a fost investigată de Marconi, Tesla, Branly sau Dubilier.

Ca atare, nici televiziunea nu „s-a născut“ peste noapte și nici nu a fost creată de o singură persoană. Eforturile multor oameni care au lucrat, împreună sau individual, de-a lungul anilor au contribuit la dezvoltarea tehnologiei și la inventarea primului televizor.

Citește și: Cum să îți cureți televizorul în 2022. Soluția pe care toți românii o au în casă

Ce este televizorul?

Televizorul (cunoscut mai simplu sub numele de TV) este un dispozitiv electronic folosit pentru a primi și reda emisiuni de radiodifuziune vizuală (televiziune radiodifuzată), care difuzează programe de televiziune. În zilele noastre, televizorul este întrebuințat pentru divertisment, pentru informare și educare.

Cine a inventat televizorul
Ce este televizorul si cui ii este atribuita inventia lui

Datorită progresului tehnologic, televizorul s-a transformat, în timp, într-un dispozitiv complex, oferind posibilitatea de a accesa internetul și de a reda imagini tridimensionale. Televiziunea poate fi definită ca un sistem care este utilizat pentru a converti imaginile însoțite de sunet în semnale electrice, apoi pentru a le transmite prin mijloace precum radioul și apoi pentru a le afișa electronic pe ecran.

De asemenea, televizorul poate fi definit ca un dispozitiv electronic utilizat pentru a recepționa sunetul și imaginile care creează programe de televiziune pe care oamenii le urmăresc. Televiziunea este cunoscută popular și sub numele de T.V., notează vedantu.com.

Anul în care a fost inventat televizorul

Asemenea altor invenții, televizorul a fost destinat inițial celor cu bani. Ulterior, acest aparat electronic a devenit accesibil și persoanelor cu venituri medii. La începuturile sale, televizorul nu arăta așa cum îl cunoaștem noi astăzi, fiind mai degrabă un radio modificat.

Primul televizor a fost, de fapt, o cutie de lemn. În panoul frontal era încorporată o lupă, care le permitea oamenilor să vizualizeze imaginea transmisă. Perioadele numărului de linii din imagine erau cuprinse între 30 și 120 de perioade.

Anul în care ar fi luat naștere primul televizor este 1884. În același an a apărut și primul televizor mecanic, iar cel care l-a creat a fost omul de știință german, Paul Nipkow. El a inventat discul pe care s-au aplicat găurile. Acestea au fost dispuse în așa fel încât, prin rotirea discului, era posibilă scanarea imaginilor linie cu linie și transformarea lor în semnale care erau transmise receptorului.

Cine a inventat televizorul?

Întotdeauna a existat un conflict cu privire la cine a inventat televizorul, deoarece meritul său nu poate fi atribuit unei singure persoane. Inventarea televiziunii a trecut prin mai multe etape. Au existat multe persoane care au revendicat brevetul de invenție, dar cele două persoane considerate ca fiind pilonii acestei invenții au fost John Logie Baird și Philo Taylor Farnsworth.

În vreme ce Nipkow este creditat cu descoperirea primului televizor – această tehnologie rudimentară care transmitea imagini prin fire –, omul de știință german, Karl Ferdinand Braun, a intrat în cărți de istorie drept inventator al tubului catodic (lucru care se întâmpla în anul 1897). Acest „tub de imagine“ a stat la baza televizoarelor clasice.

Treizeci de ani mai târziu, americanul Philo Taylor Farnsworth a devenit primul inventator care a transmis o imagine de televiziune ce cuprindea 60 de linii orizontale. El a dezvoltat tubul de disecție, părintele televizoarelor electronice actuale.

Vezi și: Cine a inventat poker-ul. De unde vine, de fapt, cel mai popular joc de cărți din lume

Îmbunătățiri aduse de-a lungul timpului

Printre cei care și-au adus aportul la îmbunătățirea acestei tehnologii se numără și John Logie Baird, care a brevetat ideea folosirii unor tablouri de tije transparente pentru a transmite imagini în anul 1920. Imaginile sale de 30 de linii au fost primele demonstrații ale televiziunii care transmiteau lumina reflectată, Baird bazându-și tehnologia pe ideea discului de scanare a lui Nipkow, dar și pe alte invenții din electronică.

Pe data de 14 iunie 1923 a apărut și sistemul de televiziune mecanică denumit Radiovision, atribuit lui Charles Francis Jenkins. Acesta a susținut că a transmis cele mai vechi imagini de siluetă în mișcare. Compania lui Jenkins a deschis și primul post de televiziune din America, numit W3XK.

Urmăriți Impact.ro și pe
Emanuela Pană
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Emanuela Pană s-a alăturat echipei Impact în anul 2020, din dorința de a fi...